Autor: Ann Cleeves
Naționalitate: britanică
An apariție: 2014 (2015 la Crime Scene Press
Gen carte: ficțiune, thriller, mister
Număr pagini: 280
Titlu original: Harbour Street
Nota goodreads: 4.13
Nota mea: 5/5
DESCRIERE
PĂREREA MEA
Ann Cleeves este o scriitoare britanică, autoare a numeroase romane polițiste (Oase roșii, Pescărușul, Ape moarte, Nopți albe, Pământ rece, etc.) A primit în 2006 premiul Duncan Lawrie Dagger pentru romanul Raven Black. De asemenea, este considerată noua Agatha Christie a literaturii britanice. Romanul Secretele din Strada Portului a apărut prima dată în 2014, iar la noi a fost publicat în 2015, la Crime Scene Press.
Este romanul numărul 6 al seriei Vera Stanhope, dar se poate citi și individual, neavând legătură cu celelalte. Pentru mine, aceasta este prima lectură de la Cleeves și cu siguranță, nu ultima. Este un roman polițist și un thriller reușit, încărcat de mister și care m-a făcut să nu îl mai las din mână până nu ajung la final. Are 280 de pagini, un ritm alert și se citește destul de repede.
Temele sunt crima, misterul, secretele, familia, iubirea, prostitutia. Titlul, după cum bine puteți să vă dați seama, se referă la secretele ascunse de personajele din Strada Portului. Această stradă este una sumbră, despre care unele personaje spun că este chiar periculoasă, din cauza secretelor pe care le poate ascunde sau a locuitorilor dubioși. Personajele cărții sunt numeroase, dar nu vreau să plictisesc prin enumerarea fiecăruia. Așa că vă vorbesc pe scurt. Detectivul-șef este Vera Stanhope, care în ciuda înfățișării îndesate și banale, este foarte inteligentă și reușește la final să pună cap la cap firele poveștii încâlcite.
Două crime petrecute în preajma Crăciunului vor da viața peste cap a personajelor și vor pune pe jar poliția. Da, trebuie să menționez că mi-a plăcut atmosfera asta crăciunistică, în care aglomerația este peste tot, lumea fuge după cadouri sau după ultimele cumpărături. Și nu te-ai aștepta la două crime sub nicio formă. Și nici ca un anume personaj să fie cel care le-a comis. Mi-am pus două întrebări pe tot parcursul cărții: cine este criminalul și care este motivul pentru care a ucis? Cine le-a ucis pe Margaret Krukowski și pe Dee Robson? Vera și colegii săi, Joe și Chloe, vor fi cei care vor descoperi la final adevărul. Mi s-a părut absolut fantastic modul în care s-a desfășurat întreaga anchetă.
Cartea mi-a plăcut foarte mult și i-am oferit pe goodreads 5 din 5 steluțe. Este ideală dacă ați intrat în reading slump și nu puteți citi nimic (mi s-a întâmplat de multe ori în ultima perioadă) sau dacă doriți o lectură scurtă și palpitantă. Sau dacă tot se apropie iarna și Crăciunul, este o lectură și mai potrivită. Recomand călduros!
CITATE
Era momentul ei favorit într-o anchetă. Era excesiv de curioasă, iubea la nebunie să scotocească în viața privată a altora. Probabil pentru că ea însăși nu avea o viață personală.
Vera era în elementul ei, parte Maică Stareță, parte Femeia Fantastică, descoperind trecutul ca un cititor în stele.