Apariție: 2022 (apărut în cinema și pe Netflix)

Actori: Dakota Johnson, Cosmo Jarvis, Richard E. Grant

Notă imdb: 5.6

Nota mea: 7.5

Cred că este timpul să vă vorbesc și despre o ecranizare văzută recent. Este vorba despre ecranizarea romanului lui Jane Austen, Persuasiune. Am citit cartea în liceu, așa că nu prea mai țin minte bine acțiunea cărții sau detalii despre personaje. Dar am de gând să o recitesc într-un viitor nu prea îndepărtat.

Revenind la ecranizare, pot să zic că mi-a plăcut. Chiar dacă sunt multe păreri împărțite și multe guri rele care spun că este plictisitor. Consider că avem de învățat din orice, așa că trebuie să găsim și în această ecranizare măcar o notă pozitivă.

Mi-a plăcut mult personajul feminin principal, Anne, și cum a fost portretizat. Anne este sora matură și curajoasă. Celelalte două surori ale sale, Mary și Elizabeth mi s-au părut la polul opus și foarte nesuferite.

Personajul masculin principal, Wentworth, a fost și el construit destul de bine. Este o carte potrivită pentru relaxare sau pentru vacanță, așa că nu vă așteptați la o capodoperă. Iar cei care au criticat filmul pentru povestea în sine, ei bine, așa este cartea. Iar aceasta a apărut în 1817. Așa că vă dați seama cum era societatea britanică de atunci. Destul de primitivă în mentalitate și stil de viață.

Puteți găsi această ecranizare pe Netflix, dar recomandarea ar fi să căutați întâi cartea. Așa puteți face o paralelă între cele două.

Ați citit cartea sau ați văzut ecranizarea?

Un comentariu la „Impresii film: Persuasiune (2022)”
  1. Ecranizarea din 2007 mi s-a părut mai reușită, deoarece respectă mai bine și subiectul romanului și nu numai, păstrează atmosfera acelei epoci, prezintă întocmai conduita și regulile societății de la acea vreme (cu bune, cu rele), iar actorii reușesc să transmită trăirile pe care le aveau personajele în carte. Cred că e dificil să ecranizezi în versiune modernă un roman de epocă și să mai fie și o ecranizare bună. De asemenea, am impresia că dacă s-ar face câte o ecranizare în versiune modernă a romanelor lui Jane Austen, „Mansfield Park” ar fi cel mai reușit. ????

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.