Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Naționalitate: română

An apariție: 2006 (editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, povestiri, umor

Număr pagini: 313

Nota goodreads: 4.12

Nota mea: 4/5

DESCRIERE

Întâmplări inspirate din realitate ai căror protagonisti sunt oameni obișnuiți. Pagini pline de suspans, scrise într-un ritm alert, care culminează de multe ori cu un final neașteptat. Clipe de delectare purtând semnatura inegalabilei Rodica Ojog-Brașoveanu.

PĂREREA MEA

Am citit de la Rodica Ojog-Brașoveanu 15 volume și cred că acest volum de povestiri este cel cu numărul 16. Cărțile Agathei Christie mai reprezintă pentru mine o listă generoasă de cărți parcurse până acum, dar asta și pentru că cele două autoare sunt pentru mine exact ce am nevoie când vreau cărți palpitante sau nu am prea mult chef de citit. Așa că aleg ori ROB, ori Agatha Christie.

Bărbații sunt niște porci este o carte de povestiri, 17 la număr și majoritatea sunt destul de scurte. Pot fi citite și independent, nu neapărat în ordine, așa că puteți începe cu care vreți. Spre dezamăgirea mea însă, fiind mare fană ROB, nu toate povestirile mi-au plăcut. Iar astfel am scăzut o steluță din punctajul de pe goodreads, rămânând doar 4/5. Pentru mine nota 4/5 nu este ceva negativ, deoarece notez așa și cărțile care îmi plac foarte mult. Dar recunosc că acest volum de povestiri nu a fost pentru mine ceva wow.

Titlul volumului este dat tocmai de povestirea 15 din carte, iar temele abordate sunt destinul uman, comportamentul și tot ce ține de bărbați și femei în general. Titlul m-a indus oarecum în eroare deoarece autoarea nu ironizează doar partea bărbătească, ci prezintă într-o lumină umoristică și latura feminină, cu bune și cu rele.

Personajele sunt numeroase, destul de bine alese și construite, însă nu toate au o existență despre care merită să zici că se remarcă prin ceva deosebit. Spre exemplu, o povestire care mi-a atras atenția este Aprilia, chiar prima povestire din volum. Personajul este chiar Aprilia, o tânără fermecătoare născută în luna lui Prier și extrem de elegantă, care atrage mereu priviri. Povestea ei este una destul de încâlcită, dar ideea cu care am rămas la final este că oricând viața ta minunată poate lua o întorsătură neașteptată și ți se poate plăti cu aceeași monedă. Mai multe nu vă zic, deoarece vreau să păstrez misterul. Aceasta a fost una dintre poveștile chiar interesante ale volumului.

În carte întâlnim personaje de toate vârstele, bărbați și femei, care trec prin tot felul de situații, mai mult sau mai puțin interesante. Ce rămâne totuși? Umorul cu care sunt prezentate aceste povești.

De ce să citiți cartea? Chiar dacă nu vă plac povestirile (nici eu nu sunt mare fan – prefer mereu romanele), merită să îi dați o șansă. Autoarea româncă are un stil aparte, o notă umoristică inconfundabilă și cărțile sale sunt mereu o idee bună, indiferent că vreți o carte pentru vacanță sau să descoperiți un autor nou pentru voi. Planul meu pentru viitor este să citesc tot ce a scris.

Recomand călduros să citiți cartea și să reveniți și cu o părere. Eu vă aștept și pe goodreads, mai ales dacă vreți să devenim prieteni și să ne împărtășim idei de cărți bune. Așadar, citiți-o pe Rodica Ojog -Brașoveanu. Cu siguranță nu veți regreta.

Profilul meu de goodreads este → https://www.goodreads.com/user/show/359548-stil

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.