Autor: Ion Agârbiceanu
Naționalitate: română
An apariție: 1969 (Editura Pentru Literatură)
Nota mea: 5/5
Notă goodreads: 4.74
Număr pagini: 630
Gen carte: ficțiune, realism
Ion Agârbiceanu a scris numeroase volume de povestiri, însă nu mulți știu că a scris și câteva romane deosebite. A fost atât scriitor, cât și ziarist și preot. Din păcate, nu este un scriitor român promovat în programa de limba și literatura română din școli și asta e mare păcat. Mă bucur că am ajuns să citesc Strigoiul, o carte pe care o aveam pe listă de anul trecut. Mai am de asemenea pe listă și Arhanghelii (roman inspirat din viața românilor ardeleni, apărut la Sibiu în 1914 și pentru prima dată în foileton în 1913 în revista „Luceafărul”) și Faraonii.
Deși a fost scris înainte de 1947, Strigoiul a apărut întâia oară în 1968, fiind între timp interzis, deoarece nu corespundea doctrinei istorice marxist-leniniste. Romanul este o monografie complexă a satului transilvănean din 1880 și aduce în atenția cititorului destine complexe și întâmplări interesante. Sunt foarte multe de zis despre acest roman vast, însă mă voi rezuma la câteva impresii personale. Pe internet nu am găsit nicio recenzie, așa că sper să punctez câteva idei principale care să vă facă să citiți cartea.
Titlul este o metaforă interesantă care se referă la unul dintre personaje, despre care se crede că influențează negativ viețile celor rămași în urma sa. Poate fi considerat, de asemenea, și un laitmotiv al cărții – strigoiul putând arăta și diverse aspecte ale fricilor și credințelor legate de moarte și de supranatural, fiind un simbol puternic al neliniștii și al misterului din folclorul românesc.
Viața unora dintre personaje este măcinată de tragedii și am fost impresionată de cât de bine este dozată acțiunea cărții. Pe principiul una caldă și una rece, am simțit că după fiecare moment de calm, urmează ceva mai puțin plăcut. Ne este prezentată viața satului transilvănean, cu bune și rele, dar și diverse aspecte ce țin de viața rurală în general. Bârfa satului (mereu nelipsită), șezătoarea (există un obicei – ieșitul in tindă – care precede căsătoria), obiceiurile de înmormântare (moartea lui Moise și nu numai), inocenta copilăriei (Ioniță Corbu) și povestea de dragoste dintre Sora și Gheorghe Mărginean.
De asemenea, se acorda mare importanță zestrei și ne sunt înfățișate amănunte despre căsătoriile din interes (mai puțin din dragoste), tăiatul porcului, colindele și pregătirile pentru sărbătorile de iarna, hodăițatul sau jocul Alimore, moartea lui V. M. și închiderea lui G., obiceiurile de Sinziene, împodobitul boilor, împletitul coronițelor de Sânziene și aruncatul pe casă, dar și secerișul.
Întreg romanul este un adevărat document al vieții de la sat și ne sunt înfățișate timpuri de mult timp apuse. Am citit cartea cu sufletul la gură și am terminat-o în câteva zile, cu toate că are peste 600 de pagini. Are multe personaje, iar preferatul meu este Sora, alături de care vom sta mai mulți ani, urmărind-o cum se maturizează și cum este călită de tragedii. Deși la început este naivă, Sora se va maturiza brusc. În ceea ce privește alegerile pe care le face, nu cred că au fost cele mai corecte, însă nici nu prea a avut de ales.
Un alt personaj interesant al cărții este Dumitru, față de care la început am simțit antipatie profundă, iar mai apoi milă. Destinul crunt ce i-a fost rezervat mi s-a părut mult prea mult pentru el. Finalul cărții te lovește brusc – avem pedeapsa supremă divină. Viața la țară este grea, iar majoritatea personajelor duc acest greu cu stoicism și curaj. Trebuie să subliniez și prejudecățile adânc înrădăcinate ale sătenilor care au păreri fixe despre viață, moarte, nuntă sau alte situații existente.
Cât timp am citit cartea, m-am tot gândit cât de mult s-a schimbat societatea actuală și nu neapărat în bine. Vă îndemn să citiți cartea, să aveți răbdare cu ea și să faceți cunoștință cu o adevărată capodoperă literară. Cu siguranță cartea asta va fi în top 10 la final de 2024. Mie mi-a plăcut foarte mult, i-am dat 5 din 5 steluțe pe goodreads și este o lectură care m-a marcat profund.