Autor: Shirley Jackson
Naționalitate: americană
An apariție: 1962 (2023, la Editura Litera)
Nota mea: 5/5
Notă goodreads: 3.93
Număr pagini: 256
Gen carte: roman gotic, horror, thriller
Shirley Jackson a fost o scriitoare americană care a scris 6 romane, 2 cărți de memorii și peste 200 de povestiri. Am trăit totdeauna la castel este un roman gotic și a fost publicat în 1962, fiind și ultimul roman al autoarei.
Ce este însă un roman gotic? Din informațiile găsite, un roman gotic este o operă literară care are drept caracteristici atmosfera misterioasă și macabră, un cadru mai special (castel, cimitir, ruine), personaje misterioase și întunecate, cât și teme abordate precum macabrul, goticul, moartea, supranaturalul.
Acesta este primul roman al autoarei pe care eu îl citesc – recunosc că nu am fost interesată să citesc și Casa bântuită, dar poate îi voi da o șansă. Nu se știe niciodată. Ne este prezentată povestea conacului Blackwood și a unei familii atipice, formată din surorile Constance, Mary Katherine (Merricat) și unchiul Julian. Aflăm din primele rânduri, din spusele lui Merricat, că ceilalți membri ai familiei sunt morți. Ce s-a întâmplat? De ce au murit aceștia? Există un criminal?
Unchiul Julian este un bătrân în scaun cu rotile, destul de ciudățel și care suferă și de o formă de Alzheimer. Este destul de amnezic, uită dacă a luat micul dejun, vorbește cu cei morți și depinde sută la sută de ajutorul lui Constance. Constance suferă de agorafobie (formă de anxietate care face ca o persoană să evite societatea sau locurile în care nu se simte confortabil). Merricat pare să sufere de o altă afecțiune, de tulburare obsesiv-compulsivă. Deși are 18 ani, fata are un comportament pueril, comportament mai mult decât ieșit din comun. Relația dintre cele două surori nu este una chiar sănătoasă, ci destul de toxică. Merricat descurajează mereu ieșirea lui Constance în societate și o ”invită” în lumea ei, pe lună.
Luna este și ea un simbol, ea fiind refugiul lui Merricat departe de lumea înconjurătoare, în care nu se simte deloc bine. Modul în care privește lumea este unul atipic și preferă izolarea. Lumea din jur este rea, le poate face rău și este un chin să meargă în fiecare marți la cumpărături. Niciodată nu o lasă pe Constance să fie ea cea care face cumpărăturile, iar asta mi s-a părut neobișnuit.
Mai există un personaj secundar, Jonas, care este un motan negru și care este foarte apropiat de Merricat. Acesta ne poate ușor duce cu gândul la familiarul (un fel de partner în ale magiei)pe care îl aveau vrăjitoarele în vechime. Să nu uităm și practicile și ritualurile pe care stăpâna lui le face, cu scopul de protecție. Cartea mi s-a părut încărcată de foarte multe simboluri, iar acțiunea destul de interesantă. Nu doar că cele trei personaje ale cărții suferă de diferite afecțiuni, dar fiecare contribuie în felul său la atmosfera sumbră a romanului.
Cel mai antipatic personaj al cărții a fost Charles, un văr de-al fetelor, genul de bărbat profitor despre care nu am fost pe deplin lămurită care era rolul lui. Deși se încearcă a fi un personaj misterios, care probabil să contribuie la atmosfera deja existentă, nu m-a impresionat mai deloc.
Cele două surori și unchiul lor trăiesc izolați de lume, iar cei din jur îi urăsc sau îi privesc suspicios. Părinții fetelor și soția lui Julian au fost otrăviți, însă nu ni se dezvăluie nici măcar la final care este motivul. Spre finalul romanului are loc un incendiu care va distruge destul de serios conacul, însă cele două surori vor lua niște decizii neașteptate.
Finalul a fost destul de neașteptat, iar pe parcursul cărții trebuie să fii destul de atent la simbolurile prezente și la comportamentul și dialogul personajelor. Cu siguranță nu este o carte care se citește pe repede înainte, ci una care trebuie analizată pe măsură ce citești. Mie mi-a plăcut mult, mă bucur că i-am dat o șansă și că pot să v-o recomand și vouă.
O recomandare bine venita, asa se mareste biblioteca mea!