Autor: Fiodor Dostoievski
Naționalitate: rusă
An apariție: 1846 (2011 la Editura Art)
Titlu original: Двойник
Nota mea: 3/5
Notă goodreads: 3.68
Număr pagini: 224
Gen carte: literatură clasică, ficțiune
Dostoievski este un autor rus care nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare și nu cred că există cititori care nu au auzit de el sau care nu au citit măcar o carte de la el. Sau care nu au măcar o carte scrisă de el în bibliotecă. Deși am citit de la el mai multe cărți (Însemnări din subterană, Crimă și pedeapsă), Dublul mi-a plăcut cel mai puțin. Undeva în facultate începusem să citesc Demonii (pe care o primisem cadou), însă mi s-a părut mult prea complexă și am abandonat-0. Din păcate, anii au trecut și eu nu am mai revenit la ea. Dar nu se știe niciodată.
Anul acesta am început și Frații Karamazov, am terminat primul volum, iar pe la jumătatea celui de-al doilea, m-am împotmolit. Prea multe descrieri și prea multă filosofie m-au băgat în reading slump. De asemenea, mai am în plan Idiotul și Adolescentul.
Dublul nu este roman, ci mai degrabă se încadrează la nuvelă, povestire sau microroman. Personajul principal al cărții este Goliadkin, un funcționar foarte ocupat care într-o bună zi are parte de șocul vieții sale: se întâlnește cu dublura sa. Aceasta nu doar că îi da locul de muncă, dar vine și să locuiască în casa sa. La un moment dat l-am suspectat pe Goliadkin de schizofrenie sau altă afecțiune psihică, deoarece încep să se petreacă din ce în ce mai multe lucruri ciudate care nu au nicio explicație.
Începe să se comporte ciudat, este măcinat de incertitudini și este urmărit de imagini care îi fac viața un adevărat coșmar. Începe să fie bântuit de idei ciudate și are senzația că totul scapă de sub control. Deși acțiunea cărții nu este una așa de complexă, mi s-a părut că este totuși greu de urmărit. Dsotoievski a creat un personajul Goliadkin un personaj obsedat de inferioritate și de sentimentul că nu e suficient de bun și măcinat de dorința de apreciere și respect. Dublura acestuia este înfățișată ca o versiune a sa alterată, însă foarte asemănătoare cu el însuși. Dublura devine o prezență constantă în viața sa și asta îi provoacă o stare de confuzie puternică lui Goliadkin.
Deși pleacă de la o premisă interesantă, cartea mi s-a părut destul de scurtă, de slabă ca și construcție. Lasă chiar impresia de scriere literară grăbită și neterminată. Însă cine suntem noi să ăl judecăm pe marele Dostoiveski? De la el cel mai mult mi-a plăcut Crimă și pedeapsă, citită acum mai mulți ani, la care sper să revin într-o zi. Sunt curioasă dacă voi ați citit Dublul și dacă v-a plăcut sau nu.