Autor: Valerie Perrin
Naționalitate: franceză
An apariție: 2024 (în 2025, la Editura Litera)
Titlu original: Tata
Nota mea: 4/5
Notă goodreads: 4.13
Număr pagini: 640
Gen carte: ficțiune istorică, romance, mister
Valerie Perrin este o scriitoare franceză cunoscută pentru mai multe romane apreciate de public. Debutul său literar a avut loc în 2015 cu Duminicile iubirilor pierdute, carte pentru care a fost distinsă cu Premiul Booksellers Choice Award. În 2018, a publicat Apă proaspătă pentru flori, un roman pe care l-am citit și care mi-a plăcut destul de mult. Ulterior, în 2021, a lansat Trei, iar în 2024 a revenit cu o nouă carte, Viața ca un film, despre care vreau să vă împărtășesc câteva gânduri.
Viața ca un film și povestea mai multor generații
Romanul Viața ca un film îmbină elemente de ficțiune istorică, mister și o doză subtilă de romance. Povestea se desfășoară pe mai multe planuri narative, urmărind destinele mai multor personaje, printre care și pe cele ale lui Agnes și ale mătușii sale, Colette. Încă de la început, cititorul primește un indiciu important despre firul narativ: Agnes primește un telefon în care i se spune că mătușa ei, Colette, a murit. Însă lucrul straniu este că aceasta fusese declarată moartă cu trei ani în urmă. Care este misterul din spatele acestui eveniment? Cine a fost, de fapt, înmormântat în locul lui Colette? A fost ea cu adevărat în viață în tot acest timp? Și dacă da, de ce Agnes nu a aflat nimic despre asta?
Cartea explorează teme precum familia, prietenia, iubirea și suferința. Există multe aspecte de analizat, având în vedere complexitatea acțiunii și numărul mare de personaje. Agnes, una dintre figurile centrale, este o producătoare de film cu o căsnicie eșuată și un copil din această relație. Mătușa sa, Colette, are o poveste de viață fascinantă, marcată de mister și de pasiunea ei pentru fotbal. Pe parcursul romanului, Agnes descoperă secrete legate de trecutul acesteia. Un alt personaj remarcabil este Blanche, cu care Colette dezvoltă o prietenie profundă.
Viața ca un film – ce a fost ok și ce nu?
Haide să discutăm puțin despre ce mi-a plăcut și ce nu la această carte. Am apreciat descrierile, stilul simplu și accesibil, precum și modul în care autoarea a reușit să surprindă atât de frumos relațiile de familie și prietenie. Pe de altă parte, nu mi-a plăcut deloc faptul că acțiunea a fost prea întinsă și că numărul de pagini a fost exagerat. Cred că povestea ar fi fost mult mai captivantă dacă s-ar fi comprimat în cel mult 300 de pagini. Deși spre mijlocul cărții apare o întorsătură de situație interesantă, până să ajung acolo, am avut multe momente în care mi-am pierdut interesul și m-am plictisit. În plus, introducerea unui număr prea mare de personaje a îngreunat lectura, iar de multe ori am ajuns să citesc paginile în grabă, fără să mă pot bucura pe deplin de poveste.
Dacă vreți să citiți această carte, vă recomand să aveți multă răbdare. Asigurați-vă că dispuneți de suficient timp și de starea potrivită, deoarece Viața ca un film este genul de lectură care se savurează fără prea multe pauze – altfel, riscați să pierdeți detalii importante din acțiune. Un aspect care mi s-a părut complet irelevant în acest roman este prezența prietenilor lui Agnes. Înțeleg că rolul lor este de a-i oferi sprijin emoțional, dar nu am considerat necesar să aflu în detaliu ce face fiecare sau cu cine are relații. Dacă veți citi cartea, probabil veți înțelege la ce mă refer. Pe goodreads i-am oferit 4/5 stelute, dar probabil este mai mult de un 3,5. În ceea ce privește viitoarele mele lecturi, nu știu încă dacă voi explora și alte romane de Valerie Perrin, mai ales că până acum am citit doar Apă proaspătă pentru flori. Rămâne de văzut.