Dragostea şi limbajul trupului (II)

sprancenele-si-ochii-in-limbajul-trupului

http://literarybook.wordpress.com/2013/08/22/dragostea-si-limbajul-trupului-i/

Aici am vorbit despre o carte foarte interesantă şi în care am găsit foarte multe informaţii utile. În a doua parte a articolului despre aceeaşi carte, aş vrea să spun că Givens priveşte într-un mod foarte plăcut legătura strânsă dintre dragoste şi limbajul trupului a doi parteneri.

CLEM înseamnă conjugate lateral eye movementadică întoarcerea involuntară a corpului doar într-o parte. Aşadar, pentru a descifra gândurile nerostite, fiţi atenţi la CLEM. CLEM în curtare arată îndoiala.

În cazul unui sentiment de tristeţe, un muşchi emoţional, depressor anguli oris, trage în jos colţurile gurii. Femeile citesc buzele bărbaţilor mai bine decât le citesc bărbaţii pe ale femeilor. În timpul conversaţiei, femeile zâmbesc mai mult şi sunt mai expresive decât aceştia.

În curtare, tonurile vocii sunt contagioase. Aşadar, tonurile vocii dvs. ar trebui să dea impresia că merită să fie ascultate. Sunetul vocii unei femei activează lobul temporal stâng al bărbatului. Sunetul vocii unui bărbat activează lobii temporali stâng şi drept ai femeii. Ea ascultă cu cele două părţi ale creierului, el doar cu jumătate.

B. Russell spunea că: ” Nu doar geometria şi fizica noastră, ci şi întreaga noastră concepţie asupra a tot ce există în jur se bazează pe simţul atingerii.” Mângâierile blânde sunt percepute de nervi numiţi fibre C, care detectează senzaţiile plăcute ale pielii.

O altă chestie foarte interesantă pe care Givens o afirma în cartea sa, este că partenerii care îşi fac curte se ating ca şi când unui ar fi bebeluşul celuilalt.

Dragostea şi limbajul trupului (I)

promo_3785

Întâmplător, am dat pe internet peste o carte.Una foarte interesanta şi captivantă. David Givens propune în carte sa o incursiune în lumea îndrăgostiţilor şi aduce în discuţie mai multe idei, referindu-se în special la limbajul trupului în cazul îndrăgostirii. Am reţinut din carte mai multe idei interesante pe care vreau să le împărtăşesc.

Creierul uman preferă ceea ce este cunoscut, nu ceea ce este necunoscut. Tot Givens propune 5 faze ale curtării:

1. atragerea atenţiei (anunţarea prezenţei fizice şi dorinţa de a fi abordat sau abordată)

2. recunoaşterea (citirea reacţiilor celorlalţi)

3. schimbul de cuvinte

4. faza atingerii

5. uniunea intimă

Există, în opinia lui Givens, o privire „en face” care este de fapt o formă intimă de contact prin privire, ochi în ochi, între mamă şi nou-născut. Palma deschisă este un gest prietenos care înseamnă „te poţi apropia”. Mâinile şi încheieturile bărbaţilor sunt considerate atractive de către femei.

Deşi se diminuează în copilărie, teama de necunoscuţi nu dispare complet niciodată. Prezenţa unui necunoscut activează amigdala, o zonă a creierului uman, apărând neliniştea.

Cuvântul curtare derivă din rădăcina indo-europeană -gher, veche de 7000 de ani, şi înseamnă a prinde sau a îngrădi. Ademenirea în echipă se presupune a fi mult mai eficientă decât ademenirea de unul singur.

În curtare, ratele mai accelerate ale clipirii reflectă agitaţie emoţională, deoarece dopamina este eliberată în creier. Tot în curtare, apare şi fenomenul cameleon, care se referă la imitarea mişcărilor corpului dvs. vă arată când un partener este cu adevărat pe aceeaşi lungime de undă.

Îmbujorarea dezvăluie că sistemul nervos al partenerului dvs. s-a activat. Cum atragi  cel mai bine atenţia unei persoane care îţi place? Cu un braţ întins ca din întâmplare peste masă în direcţia acestuia, exprimându-vă în acest fel dorinţa de a atinge. Alte semne importante în curtare mai sunt: aranjarea părului, aplecarea corpului înainte, ochii măriţi, intersectarea privirilor şi lăsarea în jos a mandibulei.

Faptul de a avea un comportament similar este liniştitor din punct de vedere psihic pentru animale. Imitarea posturii celuilalt spune ” Sunt exact ca tine. Nu prezint niciun pericol. Ai încredere în mine.”

Givens vorbeşte în cartea sa despre un fenomen numit pygmalionism, adică îndrăgostirea de statui, cum a fost cazul din mitologie al lui Pygmalion.

Urechea stângă este mai acordată la emoţii decât cea dreaptă, cerebrală şi analitică,acordată la gândirea logică. De asemenea, întâlnirea privirilor joacă un rol important şi unic în curtarea primatelor. Este o expresie, „privirea naşte privire”. În curtare, implicaţiile sunt clare: priveşte sau vei fi trecut cu vederea.

Va urma şi a doua parte…până atunci, vă recomand cu multă căldură cartea!

Partea a doua aici

Forsyte Saga – John Galsworthy

the-forsyte-saga-by-john-galsworthy

Autor: John Galsworthy

Naţionalitate: britanică

Titlu original: Forsyte Saga

An apariţie: 1922

Număr pagini: +( 3 volume)

Premii: Nobel

Ecranizare: 1967, 2002

Notă : 5/5

Alte romane: nu

O carte de excepţie care prezintă o istorie interesantă a clanului Forsyte. Patru generaţii urmărite de autor cu o asiduă implicare, personaje care iubesc, suferă, au bani, copii…Câteva destine tulburătoare, printre care cea mai tulburătoare este povestea de dragoste dintre Soames şi Irene. Cei doi se despart după câţiva ani de căsnicie pentru că ea nu îl iubea pe Soames şi nu era fericită. Deşi acesta i-a promis femeii la început că o va scăpa de angajament dacă nu va merge între ei, el refuză, suferă, se zbate si după mulţi ani, înainte de a cere divorţul oficial, mai încearcă încă o dată să o recucerească.

Cu timpul, chiar şi durerea îşi leapădă amarul; numai timpul vindecă tristeţea, timpul care vede cum trec toate, cum o emoţie ia locul alteia; timpul aşterne linişte peste toate.

Irene este o femeie foarte misterioasă, delicată, elegantă, care pune pe jar inimile bărbaţilor. Curios este că, peste ani, Irene devine soţia lui Jolyon, vărul lui Soames şi are un băiat cu acesta, Jon (derivat de la Jolyon). Soames se căsătoreşte cu o franţuzoaică, Anette şi are cu aceasta o fiica, pe Fleur. Jon şi Fleur se întâlnesc, se îndrăgostesc nebuneşte unul de celălalt, însă….vă invit să citiţi această splendidă poveste de familie pentru a afla mai multe.

 Oamenii au uitat că Iubirea nu e floare de seră, ci o plantă sălbatică, născută dintr-o noapte umedă, născută dintr-un ceas de soare; răsărită din sămânţă sălbatică, aruncată pe drum de un vânt sălbatic. O sălbăticiune care, dacă înfloreşte din întâmplare în interiorul grădinilor noastre, o numim floare, iar dacă înfloreşte afară, o numim buruiană; dar mireasma şi culoarea ei sunt întodeauna sălbatice!

(mai mult…)

« Older Entries