Vrăjitoarea din Shetland – Walter Scott (recenzie)

Vrajitoarea_din_Shetland-Walter_Scott-Narcis_26555-1024x768

Autor: Walter Scott

Naționalitate: britanică

An apariție: 1821

Titlu original: The Pirate

Nota mea: 4/5

Tip carte: roman istoric

Număr pagini:130

Alte cărți de același autor: Mireasa din Lammermoor

DESPRE AUTOR

Walter Scott este un scriitor scoțian ce a scris numeroase romane istorice, dar și povestiri sau poezie. Printre romanele sale se numără: Ivanhoe, Rob Roy, Waverley, The Bride of Lammermoor și The lady of the Lake, etc. Scriitorul are un stil aparte, iar temele abordate sunt cea istorică și cea socială.

DESPRE CARTE

Am achiziționat acest roman în această vară de la un anticariat din Piatra Neamț și l-am cumpărat datorită coperții ce promitea un cuprins mirific, dar și datorită titlului ce ne duce cu gândul la basmele copilăriei și a luptei dintre bine și rău. Cartea nu este de fapt un basm, deși motivul fantastic al vrăjitoarei care are darul de a prezice nu lipsește. 

Apa curgea șiroaie de pe rochia ei, confecționată dintr-o stofă grosolană, de culoare închisă – wardmaal – folosită pe acea vreme în Islanda și Norvegia. La cingătoare avea o armă care putea trece drept un cuțit pentru jertfe, sau drept un pumnal. În mână avea un bețișor care, în ochii oamenilor superstițioși, putea trece drept o baghetă magică. 

După lectura cărții Mireasa din Lamermoor (roman care mi-a plăcut foarte mult), mi-am dat seama că Scott are un stil care nu poate fi ignorat.Vrăjitoarea din Shetland spune povestea piratului Cleveland, care sosește în Shetland și dă peste cap viața locuitorilor. În carte este prezent și Mordaunt Mertoun, un tânăr care are o idilă secretă cu Brenda, fiica mai mică a lui Magnus. Sora Brendei, Mina, este cea care pune pe jar inima piratului și îl năucește total.

Norna era coborâtoare dintr-o veche familie  care din timpuri imemorabile avea pretenții la o putere supranaturală. Norna îți exercita arta cu atâta încredere în ea, cu atâta energie, încât și cel mai sceptic, vîzând-o, nu s-ar fi îndoit de entuziasmul femeii.

Deși fiecare dintre aceste personaje este unic în felul său, personajul meu preferat este Norna de la Fitful Head. Ea este ceea ce locuitorii o numesc vrăjitoarea din Shetland și despre care spun că ar fi făcut un pact cu diavolul. Lucrurile nu sunt chiar așa, Norna are darul prezicerii și le ajută la nevoie pe celelalte personaje aflate în dificultate.  Deși pare un personaj puternic și malefic, Norna ascunde un trecut tulbure și un secret care va fi dezvăluit la finalul cărții.

– Renunță la nebunia asta zadarnică, spuse Norna, asezându-se între amândoi. Nu mai nutri nădejdea c-o vei mai vedea vreodată. Astăzi va trebui să vă despărțiți pentru totdeauna. Un șoim nu se poate însoți cu o porumbiță. Crima nu poate merge mână în mână cu nevinovăția. Mina Troil, astăzi îl vezi pentru ultima dată pe acest om îndrăzneț și criminal. Cleveland, o vezi pe Mina Troil pentru ultima dată. 

Acțiunea cărții se petrece pe insula Shetland, în Norvegia. Chiar mi-a plăcut această carte și cele 130 de pagini ale sale le-am citit în aproximativ 2 zile. Vă recomand cartea pentru că este un roman ce aduce în discuție mai multe idei: viața de pirat, idilele dintre personaje, tema socială, superstițiile localnicilor sau puterea binelui în fața răului.

No Responsesto “Vrăjitoarea din Shetland – Walter Scott (recenzie)”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Impresii lectură NOIEMBRIE 2015 | STIL DE SCRIITOR - […] Vrăjitoarea din Shetland (Walter Scott) – un roman clasic mititel care mi-a plăcut mult de tot.  […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: