Autor: Peter S. Beagle
Naționalitate: americană
Titlu original: The Last Unicorn
An apariție: 1968
Nota mea: 5/5
Tip carte: roman fantastic
Prima dată când am citit această carte a fost acum vreo 6 ani, în primul an de facultate, pentru un curs de literatură comparată. Prima impresie la prima lectură a fost una foarte bună și am fost vrăjită de povestea ultimei licorne. Acum câteva zile am recitit cartea și am vrut foarte mult să văd dacă o să îmi placă la fel de mult. Mi-a plăcut mult mai mult!
Licorna trăia, singuratecă, într-o pădure de liliac. Era foarte bătrână, deşi ea nu ştia asta – trupul nu-i mai era de culoarea nestatornică a spumei de mare, ci părea mai mult ca zăpada ningând noaptea în bătaia lunii. Însă avea ochii limpezi, netulburaţi de oboseală, şi se mişca precum umbrele alunecând peste mare. Nu arăta câtuşi de puţin ca un cal cu corn, cum sunt adesea zugrăviţi unicornii; era mai mică, şi avea copitele despicate, şi în toate mişcările ei se simţea o graţie străveche şi sălbatecă, aşa cum n-au avut niciodată caii, graţia din care căprioarele arată doar o asemuire timidă, subţiratecă, şi pe care o maimuţăresc în dansurile lor ţapii.
Ultima licornă este un roman fantastic complex și extrem de interesant care are în centrul povestea ultimei licorne ce pornește la drum să își caute suratele. De la prima pagină și până la ultima, atmosfera este una feerică, de basm. M-am simțit excelent ținând această minunată carte în mână și deși nu mai țineam minte mult din acțiunea cărții, m-am simțit din nou vrăjită ca la prima lectură a sa. Licorna este o ființă magică, albă ca spuma laptelui, de o frumusețe rară și pe care muritorii nu o văd de obicei. În drumul său află detalii potrivit cărora celelalte licorne ar fi fost capturate de Taurul Sacojiu ce își are sălașul în ținutul regelui Haggard. Ei bine, planurile licornei sunt date puțin peste cap atunci când este prinsă de Baba Fortuna, cea care conduce Bâlciul de la Miezul Noptii.
— Sunt farmece să facă orice să vorbească. Vrăjitorii cei mari au fost totdeauna oameni care ştiau să asculte, şi au găsit chip să farmece orice pe lumea aceasta, orice e viu sau mort, să le facă să vorbească pentru ei. Cam asta şi înseamnă să fii vrăjitor – să ştii să vezi şi să asculţi. Trase adânc aerul în piept, îndreptându-şi deodată ochii în altă parte, şi frecându-şi mâinile. Restul e simplă tehnică, spuse. Mda. Deci, haide acuma.
Mi s-a părut fascinant momentul în care sunt prezentate și celelalte ființe captive ale bâlciului, care în afară de harpia veritabilă, celelalte sunt doar niște iluzii pentru ochiul uman. Licorna este ajutată de magician ca să scape și după ce lor li se alătură Molly Grue, o femeie de rând, toți trei pornesc în aventura vieții lor. Mi se pare imposibil să pot descrie sentimentul avut la cea de a doua lectură a cărții. Este atât de încărcată de simboluri și feeric, încât te desprinzi total de realitate. Finalul cărții este unul foarte fain, captivant și pentru mine a fost destul de previzibil. Este o carte extraordinară din toate punctele din vedere și dacă nu ați citit-o până acum, nu știți ce ați pierdut!
Lasă un răspuns