Autor: Jose Saramago
Naționalitate: portugheză
An apariție: 2005
Titlu original: As Intermitências da Morte
Nota mea: 3/5
Jose Saramago este un scriitor portughez de succes, autor al romanelor Peștera, Toate numele, Intermitențele morții, Evanghelia după Iisus Christos, Eseu despre orbire, etc.
Până la acest roman micuț despre care vreau să vă vorbesc în continuare, nu mai citisem nimic de Saramago. Însă, chiar dacă am rămas contrariată de ceea ce am citit, nu îl voi ocolo pe autor, ci voi încerca și altceva scris de el. Pe lista mea de citit se află Toate numele, Eseu despre orbire și Peștera. Înainte de a mă apuca să citesc romanul Intermitențele morții citisem în fugă câteva frânturi dintr-o recenzie în care această carte era foarte lăudată și spunea cineva că merită citită.
Curiozitatea mea a fost foarte provocată, așa că anul trecut prin noiembrie am dat o comandă online de cărți și am achiziționat-o cu foarte mult entuziasm. Are în jur de 272 de pagini (depinde de ediție) și aparent s-ar citit ușor. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. Nu știu cum este varianta originală a cărții, dar traducerea de la Polirom mi s-a părut groaznică: multe greșeli de scriere, plus lipsa dialogului între personaje, lucru ce mi-a ucis nervii la propriu.
Nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut pentru că mă așteptam la ceva mai mult, mă așteptam să citesc ceva original, interesant și care să nu mă plictisească de moarte. Singurul punct forte al cărții pe care eu l-am găsit este ideea principală a cărții: într-o bună zi, într-o țară anonimă, Moartea își încetează brusc activitatea.
Dacă la început nemurirea îi încânta pe oameni, acest lucru devine ulterior groaznic. Nimeni nu mai moare, spitalele sunt înghesuite de muribunzi care nu pot să moară și astfel omenirea devine chinuită de lipsa morții. Într-adevăr, cartea are o idee tare interesantă și captivantă, dar scrierea în sine nu m-a impresionat aproape deloc.
Deși mi-a rămas în minte o scenă în care o familie oarecare, cu un bătrân muribund în casă și un copil foarte bolnav, găsesc o soluție genială: vor să treacă granița ca aceștia să poate muri. Reușesc ei însă să facă acest lucru fără a stârni controverse și dușmănie? Ce măsuri va lua guvernul împotriva unei morți care a intrat în șomaj? Repet, ideea cărții este una genială, dar scrierea în sine nu m-a atras. Și asta e doar părerea mea sinceră.
Voi ați citit această carte? Ce impresie v-a lăsat? Ce alți cărți ale lui Saramago ați mai citit și v-au plăcut?
CITATE
Va exista întotdeauna un mâine pentru a rezolva problemele care azi păreau să nu aibă soluţie.
Biserica s-a obişnuit într-o asemenea măsură cu răspunsurile eterne, încât nu pot să mi-o imaginez dând altele. Chiar dacă realitatea le contrazice.
A muri este, la urma urmelor, cel mai obişnuit şi normal lucru din viaţă, un fapt de pură rutină, episod al interminabilei moşteniri din tată-n fiu, cel puţin de la Adam şi Eva.
Lasă un răspuns