Autor: Julian Barnes
Naționalitate: britanică
Titlu original: Cross Channel
An apariție: 1996 (în 2015 la Editura Nemira)
Gen carte: ficțiune, povestiri
Număr pagini:250
Nota mea: 4/5
Puteți găsi cartea AICI sau AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )
Primită de la: Editura Nemira
PREZENTARE
Un nobil britanic își trăiește în Franța ultimele zile de viata. Calea ferată franceză e un coșmar pentru muncitorii englezi. Iar suprarealiștii din Franta, pe de altă parte, descoperă amorul à l’anglaise…
Cum se vede Franța prin ochii englezilor? Cum trăiește un englez în țara de dincolo de Canalul Mânecii? Ce înseamnă să fii englez în Franța?
Ironia cunoscută a lui Julian Barnes, fin cunoscător și iubitor al lumii franceze, se dezlănțuie în Café au lait, o carte ca o declarație de dragoste ascunsă printre imagini de viață cotidiană și secvențe din mai multe timpuri.
PĂREREA MEA
De Julian Barnes am auzit pe blogul Cristinei Boncea care spunea că este un autor ce nu trebuie ratat. Întâmplarea face ca minunata Editură Nemira să îmi trimită una dintre cărțile lui Barnes și anume, Cafe au lait. Abia după ce am terminat-o de citit am aflat că de fapt nu este cea mai bună carte a lui și că merită să citești (clar!) mai mult de o carte scrisă de el. Și eu sunt sigură că nu mă voi limita la atât. Când am primit cartea de la editură nu știam că de fapt sunt povestiri, și nu un roman. Mai exact, sunt 10 povestiri ce tratează diferite teme, precum destinul uman.
Titlul m-a dus cu gândul la un amestec, la un fel de “cafea cu lapte” a destinelor umane, în care sunt incluse poveștile unor oameni ce merită să își facă cunoscută viața. Și credeți-mă pe cuvânt că multe dintre personajele acestor povestiri sunt deosebite prin felul lor de a fi.
Din locul acela toate culorile ruginii păreau a spori în intensitate: văpaie, ocru și rubiniu. Acesta este ermitajul nostru. (Ermitaj)
Un punct comun al acestor povestiri este locul acțiunii, acesta fiind Franța, pentru care am înțeles că Barnes are o anumită admirație. Francezii sunt fie oameni simpli, fie destul de ciudați, dovadă aceste povestiri atât de diferite. Nu pot să spun că toate povestirile m-au impresionat, dar mare parte dintre ele prezintă aspecte interesante și cred că merită citite.
Mai bine să-și consume focul și mânia printre suflete simple, unde poate să facă prea puțin rău. Biserica este locul potrivit pentru credință, nu pentru idei. (Nod de cale ferată)
Stilul volumului este destul de accesibil și lectura sa nici nu durează prea mult, deoarece odată prins în jocul cărții, vei juca până la capăt. Povestirile sunt fictive, dar sunt sigură că sunt inspirate din realitatea franceză și nu numai. Personajele fiecărei povestiri sunt altfel și am observat că scriitorul vrea să unească într-o singură carte destine diferite, dar în același timp foarte asemănătoare.
Pierre Chaigne contempla movila de cenușă care însemna tot ceea ce mai rămăsese din viitorul lui de dulgher. iar ofițerul i-a spus:
-Ajutorul lui Dumnezeu este mai aproape decât ușa.(Dragoni)
Îl consider pe Barnes un autor îndrăzneț, care are talent, dar care s-ar putea să nu placă tuturor. Recunosc că mă așteptam la mai mult din partea câtorva povestiri, dar în mare parte, nu mi-au fost înșelate așteptările. Ar fi absurd să citim o carte de la un autor și să ne formăm din start o părere corectă, nu? Așa că eu îl voi mai citi, mai ales că zilele trecute am primit tot de la Nemira ultima carte a lui Barnes, Zgomotul timpului.
Așadar, ca să nu o mai lungim mult, vă propun să îl citiți pe Barnes pentru că, cine știe, veți avea șansa de a descoperi un alt scriitor talentat care să vă captiveze într-un mod aparte! Voi ce cărți ați citit până acum de acest autor? Ce impresie v-au lăsat?
Eu am aceasta carte de ceva timp în biblioteca și nu ma pot convinge sa o citesc. Nu am mai citit nimic de acest autor și am o oarecare reținere. Dar îmi place recenzia ta și cred ca merita sa citesc cartea, macar sa îmi fac o idee 🙂
Să știi că merită să citești cartea. Măcar să vezi care e stilul lui Barnes 🙂