Felinare stinse – Cristina Oțel

Autor: Cristina Oțel

Naționalitate: română

An apariție: 2016 (la Editura Quantum Publishers)

Număr pagini: 384

Nota mea: 5/5

Gen carte: roman

Primită de la: Editura Quantum Publishers

 

PREZENTARE

Sorina este o adolescent atipică.

Uneori uită.

Uneori îşi pierde cunoştința.

Uneori se sufocă.

Deşi se implică în problemele infantile ale prietenilor ei şi are o viață normală, Sorina trăieşte din întrebări şi dorința de a căpăta răspunsuri. Nu îşi descifrează identitatea, iar acest lucru o macină, iar halucinațiile care îi produc un rău atât phisic, cât şi fizic, nu îi dau pace.

Adrian este caracterizat de o veselie incredibilă. Înconjurat de secrete şi incertitudini, acesta face tot posibilul să îi redea bucuria. Dar afecțiunea lui ii da de banuit Sorinei şi aceasta se trezeşte întrebând de ce un băiat pe care abia l-a cunoscut se comportă de parcă ar cunoaşte-o de o viață?

Îi spune că o să rămână mereu lângă ea.

I-a mai promis cineva acest lucru. Dar cine?

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți de la Editura Quantum Publishers şi doresc să le mulțumesc încă o dată! Ar trebui mai întâi să încep cu aşteptările pe care le aveam față de acest roman, dar aici nu cred că este prea mult de adăugat, deoarece nu m-am îndoit nicio secundă că această carte nu va fi pe placul meu. Este o carte cu un număr destul de ridicat de pagini, dar asta nu m-a împiedicat să o citesc destul de repede.

Tema cărții este una realistă şi ne este prezentat destinul unei adolescente de 17 ani, Sorina, singură la părinți, care tânjeşte după dragostea celor care i-au dat viaţă, medici amândoi. Viața Sorinei se schimbă atunci când în viața ei apare Adrian, un tânăr angajat de părinții fetei ca să îi poarte de grijă acesteia cât ei sunt plecați. Titlul cărții este o metaforă interesantă şi sugestivă, care se referă la sufletul nostru şi la emoțiilr noastre cele mai profunde.

Defectul nostru, al oamenilor, este că ne obişnuim uşor cu ceea ce primim. Niciodată cu ceea ce pierdem.

Personajele cărții sunt numeroase, majoritatea lor sunt adolescenți cu diferite frământări sufleteşti, dar personajele mele preferate sunt, după cum probabil vă aşteptați, Sorina şi Adrian. Celelalte personaje nu m-au impresionat în mod deosebit. Chiar recunosc că unele dintre ele sunt chiar enervante. Dar asta contribuie cumva la farmecul cărții pentru că, nu-i aşa, nu putem să îi iubim pe toți.

Când ai aşteptări de la alții, eşti decepționat. Când nu ai aşteptări, orice ar face persoana respectivă, bine sau rău, îți este indiferent.

Sorina este un personaj interesant, destul de bine construit, care trece printr-o adevărată criză de identitate specifică adolescenței. La început am pus relația ei cu Adrian sub semnul întrebării, deoarece s-a trecut prea brusc la apropierea dintre ei. Ultima parte a cărții ne rezervă surprize mari, aşa că dacă în prima parte vi se pare că acțiunea mai bate puțin pasul pe loc, aveți răbdare până la final.

E superb să văd că există oameni care se iubesc, care sunt cei mai buni prieteni, care sunt sinceri, care îşi păstrează personalitatea fără a se schimba de dragul celuilalt.

Sorina se descoperă pe sine, trece prin momente de criză şi cel mai important, spre finalul romanului învață valoarea iubirii şi prieteniei. Este o carte sensibilă despre care aş putea spune o mie de lucruri şi de care te ataşezi ca de un prieten drag. Odată prins în poveste, nu o mai poți lăsa din mână.

Singurul sentiment care rămâne după moarte este iubirea, în rest, totul dispare. Iubim oamenii morți în aceeaşi măsură în care îi iubim atunci când trăiesc, dacă nu chiar mai mult.

Vă recomand cu mare drag cartea, vă aştept cu impresii dacă ați citit-o şi vreau să adaug şi recomandarea de a citi cât de mult puteți voi!

De ce recitesc cărți? 

Odată cu trecerea anilor am învățat că cea mai bună investiție este în noi înșine. Nu trebuie să investim în lux, mașini, vile și chestii materiale, ci mai mult în cele sufletești și spirituale. Eu citesc de mică, dar de pasiunea pentru citit mă țin abia din facultate. Pentru mine cititul este o oază de liniște, o activitate care mă binedispune și am observat că atunci când nu am timpul necesar pentru citit, mă frustrez și mă enervez. Ideea acestui mic articol era să vă spun de ce prefer uneori să recitesc anumite cărți. Numărul acestora este destul de mare, iar acest fapt nu s-a întâmplat intențonat. Pur și simplu mi-au plăcut anumite cărți atât de mult, încât după un timp am vrut să le recitesc. Am dorit să descopăr o altă perspectivă asupra lor, iar asta chiar s-a întâmplat. Să vă dau și un exemplu. Am citit până acum de două ori romanul lui Jane Austen, clasicul Mândrie și prejudecată. Este o carte foarte dragă mie pe care sper ca la un moment dat să o citesc pentru a treia oară. Odată cu trecerea anilor acțiunea se uită, imaginea personajelor se estompează, iar eu prefer să îmi aduc aminte detalii, fapte și impresii legate de carte. Romanul menționat nu este singurul pe care l-am recitit. Printre ele se numără și cărțile lui Thomas Hardy, Dostoievski, Jokai Mor, surorile Bronte. Așa că eu recitesc cărți pentru că:

  • îmi reamintesc (fapte, impresii, personaje)
  • retrăiesc anumite momente cheie ale cărții
  • particip sufletește alături de personaje
  • creez noi conexiuni ( între impresiile de la prima lectură și cele de la a doua)
  • mă reîntâlnesc cu personajele mele dragi
  • îmi creez noi impresii
  • am vii în minte anumite aspecte importante ale cărții
  • mă ajută să nu uit

Vouă de ce vă place să recitiți anumite cărți?

Jurnal de lectură (2)

Coperta-Jurnalul_primei_mele_morti-Ioana_Duda

Bun găsit! Astăzi doresc să vă prezint câteva fragmente dintr-o carte ce aparține unei autoare noi pentru mine, o carte pe care doresc sã o citesc cât mai curând. Cartea se numeste Jurnalul primei mele morti si este scrisa de Ioana Duda. Spuneți-mi în comentarii dacă v-a plăcut cartea şi ce impresie v-a lăsat. Pe mine m-a intrigat de la început titlul neobişnuit şi abia aştept să descopăr despre ce este vorba.

Am luptat. Ştii bine că am luptat. Mereu. Am avut visuri şi am luptat pentru ele. Mi s-au îndeplinit toate. Şi pentru cel mai important, pentru El, nu am putut lupta până la capăt. Am ales din nou suferința. Sunt bolnavă. Şi nu ştiu să mă tratez. Şi totul e inutil. Şi am obosit.

 Mergea sigur de el, cu capul sus, pieptul înainte şi privirea uşor pierdută. Eu am ştiut mereu unde îi e privirea: acasă, în țara aia a lui, îndepărtată şi caldă. Am ştiut de când l-am văzut prima oară că e crescut pe malul mării.

Iartă-te că nu îl poţi ierta şi apoi vei putea să îl iubeşti din nou, liniştită. Nu vei mai reproşa nimic nici lui, nici ție. Vei vedea totul clar. Vei vedea că ai făcut avortul pentru că ai simțit că niciunul dintre voi nu era pregătit pentru asta. Orice ar fi spus el. Tu măcar ți-ai asumat asta. 

Orice om are dreptul de a ajunge să se iubească. Să se privească în oglindă şi să fie mândru de ceea ce a făcut. Pentru că, până nu se va iubi, îşi va face rău. Iar celălalt va suferi, văzându-l cum face asta. 

E ca atunci când simți că o relație nu mai merge, că o duci greu în spate sau o târăşti după tine. Ştii că a venit momentul să pui punct. Aşa-i şi cu viața. 

« Older Entries