Felinare stinse – Cristina Oțel

Autor: Cristina Oțel

Naționalitate: română

An apariție: 2016 (la Editura Quantum Publishers)

Număr pagini: 384

Nota mea: 5/5

Gen carte: roman

Primită de la: Editura Quantum Publishers

PREZENTARE

Sorina este o adolescentă atipică.

Uneori uită.

Uneori îşi pierde cunoştința.

Uneori se sufocă.

Deşi se implică în problemele infantile ale prietenilor ei şi are o viață normală, Sorina trăieşte din întrebări şi dorința de a căpăta răspunsuri. Nu îşi descifrează identitatea, iar acest lucru o macină, iar halucinațiile care îi produc un rău atât phisic, cât şi fizic, nu îi dau pace.

Adrian este caracterizat de o veselie incredibilă. Înconjurat de secrete şi incertitudini, acesta face tot posibilul să îi redea bucuria. Dar afecțiunea lui ii da de banuit Sorinei şi aceasta se trezeşte întrebând de ce un băiat pe care abia l-a cunoscut se comportă de parcă ar cunoaşte-o de o viață?

Îi spune că o să rămână mereu lângă ea.

I-a mai promis cineva acest lucru. Dar cine?

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți de la Editura Quantum Publishers şi doresc să le mulțumesc încă o dată! Ar trebui mai întâi să încep cu aşteptările pe care le aveam față de acest roman, dar aici nu cred că este prea mult de adăugat, deoarece nu m-am îndoit nicio secundă că această carte nu va fi pe placul meu. Este o carte cu un număr destul de ridicat de pagini, dar asta nu m-a împiedicat să o citesc destul de repede.

Tema cărții este una realistă şi ne este prezentat destinul unei adolescente de 17 ani, Sorina, singură la părinți, care tânjeşte după dragostea celor care i-au dat viaţă, medici amândoi. Viața Sorinei se schimbă atunci când în viața ei apare Adrian, un tânăr angajat de părinții fetei ca să îi poarte de grijă acesteia cât ei sunt plecați. Titlul cărții este o metaforă interesantă şi sugestivă, care se referă la sufletul nostru şi la emoțiilr noastre cele mai profunde. (mai mult…)

De ce recitesc cărți? 

 

Odată cu trecerea anilor am învățat că cea mai bună investiție este în noi înșine. Nu trebuie să investim în lux, mașini, vile și chestii materiale, ci mai mult în cele sufletești și spirituale. Eu citesc de mică, dar de pasiunea pentru citit mă țin abia din facultate. Pentru mine cititul este o oază de liniște, o activitate care mă binedispune și am observat că atunci când nu am timpul necesar pentru citit, mă frustrez și mă enervez. Ideea acestui mic articol era să vă spun de ce prefer uneori să recitesc anumite cărți. Numărul acestora este destul de mare, iar acest fapt nu s-a întâmplat intențonat. Pur și simplu mi-au plăcut anumite cărți atât de mult, încât după un timp am vrut să le recitesc. Am dorit să descopăr o altă perspectivă asupra lor, iar asta chiar s-a întâmplat. Să vă dau și un exemplu. Am citit până acum de două ori romanul lui Jane Austen, clasicul Mândrie și prejudecată. Este o carte foarte dragă mie pe care sper ca la un moment dat să o citesc pentru a treia oară. Odată cu trecerea anilor acțiunea se uită, imaginea personajelor se estompează, iar eu prefer să îmi aduc aminte detalii, fapte și impresii legate de carte. Romanul menționat nu este singurul pe care l-am recitit. Printre ele se numără și cărțile lui Thomas Hardy, Dostoievski, Jokai Mor, surorile Bronte. Așa că eu recitesc cărți pentru că:

  • îmi reamintesc (fapte, impresii, personaje)
  • retrăiesc anumite momente cheie ale cărții
  • particip sufletește alături de personaje
  • creez noi conexiuni ( între impresiile de la prima lectură și cele de la a doua)
  • mă reîntâlnesc cu personajele mele dragi
  • îmi creez noi impresii
  • am vii în minte anumite aspecte importante ale cărții
  • mă ajută să nu uit

Vouă de ce vă place să recitiți anumite cărți?

Jurnal de lectură (2)

Coperta-Jurnalul_primei_mele_morti-Ioana_Duda

Bun găsit! Astăzi doresc să vă prezint câteva fragmente dintr-o carte ce aparține unei autoare noi pentru mine, o carte pe care doresc sã o citesc cât mai curând. Cartea se numeste Jurnalul primei mele morti si este scrisa de Ioana Duda. Spuneți-mi în comentarii dacă v-a plăcut cartea şi ce impresie v-a lăsat. Pe mine m-a intrigat de la început titlul neobişnuit şi abia aştept să descopăr despre ce este vorba.

Am luptat. Ştii bine că am luptat. Mereu. Am avut visuri şi am luptat pentru ele. Mi s-au îndeplinit toate. Şi pentru cel mai important, pentru El, nu am putut lupta până la capăt. Am ales din nou suferința. Sunt bolnavă. Şi nu ştiu să mă tratez. Şi totul e inutil. Şi am obosit.

 Mergea sigur de el, cu capul sus, pieptul înainte şi privirea uşor pierdută. Eu am ştiut mereu unde îi e privirea: acasă, în țara aia a lui, îndepărtată şi caldă. Am ştiut de când l-am văzut prima oară că e crescut pe malul mării.

Iartă-te că nu îl poţi ierta şi apoi vei putea să îl iubeşti din nou, liniştită. Nu vei mai reproşa nimic nici lui, nici ție. Vei vedea totul clar. Vei vedea că ai făcut avortul pentru că ai simțit că niciunul dintre voi nu era pregătit pentru asta. Orice ar fi spus el. Tu măcar ți-ai asumat asta. 

Orice om are dreptul de a ajunge să se iubească. Să se privească în oglindă şi să fie mândru de ceea ce a făcut. Pentru că, până nu se va iubi, îşi va face rău. Iar celălalt va suferi, văzându-l cum face asta. 

E ca atunci când simți că o relație nu mai merge, că o duci greu în spate sau o târăşti după tine. Ştii că a venit momentul să pui punct. Aşa-i şi cu viața. 

« Older Entries