O frântură de alb – Jaclyn Moriarty

18342090_1581501418536236_4204918969254471416_n

Autor: Jaclyn Moriarty

Naționalitate: australiana

Titlu original: A Corner of White

An apariție: 2013 (2016 la Editura Leda )

Gen carte: roman, ficțiune, fantasy, mister

Număr pagini: 433

Nota mea: 4/5

Serie: vol. 1 din Culorile lui Madeleine

Primită de laEditura Leda

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

Madeleine şi mama ei au evadat din fosta lor viaţă, în nişte împrejurări misterioase, şi s-au stabilit într-un colţ ploios din Cambridge, Anglia (în lumea noastră). Pe de altă parte, Elliot îşi caută tatăl, dispărut în noaptea în care unchiul său a fost găsit mort. În Bonfire (în Regatul Cello), umblă vorba că tatăl lui Elliot şi-a omorât fratele şi a fugit de-acasă cu profesoara de fizică. Dar Elliot refuză să creadă tot ce se spune şi este hotărât să-şi găsească tatăl şi să descopere adevărul.

Pe măsură ce Madeleine şi Elliot se apropie tot mai mult de dezlegarea misterelor, încep să schimbe mesaje între ei, dintr-o lume într-alta – printr-o fisură întâmplătoare ivită după multe secole, un portal deschis într-un aparat de taxat dintr-o parcare. Dar de ambele părţi ale fisurii se desfăşoară mistere şi mai mari: fenomene atmosferice periculoase numite „furtuni de culori”; o ciudată fascinaţie pentru Isaac Newton; mitul Copilei-Fluture, a cărei apariţie ar putea pune capăt secetei din Cello;  şi nişte sărutări neaşteptate…

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar al acestei cărți de la Editura Leda (Grupul Editorial Corint) pentru recenzie și mi-am dorit enorm de mult să o citesc cât mai repede. Dar cum cărțile se tot adună, iar timpul nu ne mai ajunge, nu am citit-o atât de repede pe cât am vrut eu. Aveam așteptări mari ridicate de această carte, dar spre mirarea mea am avut parte și de o oarecare dezamăgire.

Tema cărții este fantastică și ne sunt prezentate două universuri total diferite: Regatul Cello și Lumea. Titlul are multiple semnificații, iar o semnificație la care eu m-am gândit este legătura dintre cele două lumi, albul reprezentând lumina și o posibilă conexiune între două suflete. Fiind destul de ambiguu, titlul ne poate duce cu gândul la mai multe aspecte.

Realitatea este că în Regatul nostru sunt Culori primejdioase. Eu însumi am o cicatrice micuță pe încheietura mâinii stângi – rezultatul unei întâlniri cu coada unui Cireșiu de Amarant . 

Personajele cărții sunt destul de numeroase, dar în centru stau Madeleine Tully și Elliot Baransky care, deși fac parte din două lumi diferite, reușesc să găsească o modalitate de comunicare inedită. Să încep prin a vă spune de ce m-a dezamăgit acest roman totuși. Fiind un roman de 400 și ceva de pagini, fantastic pe deasupra, mă așteptam la o acțiune și un conflict care să mă țină lipită de carte. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. M-au dezamăgit paginile în care se bate apa în piuă și în care se tărăgănează acțiunea. De multe ori am avut senzația că dialogurile sunt puse acolo doar ca să umple niște pagini și să fie cartea stufoasă. Nu înțeleg nici acum de ce am citit-o atât de greu, deși limbajul nu este greoi. De vină cred că a fost lipsa de legătură și continuitate a ideilor.

Mă gândesc permanent la ce mă frământă și aștept până ce se întrevăd încetul cu încetul primii zori de zi, luminând total și clar soluția.

Cu toate acestea, cartea are și niște bile albe. Prima dată aș vrea să menționez ideea cărții care mie mi s-a părut fantastică. Crearea unei lumi imaginare și inventarea unor lianturi între aceasta și lumea reală este ceva pur și simplu uimitor. Personajele sunt în mare parte destul de interesante, deși mie mi-au plăcut cel mai mult Elliot și Madeleine. Multe însă nu prea mai pot spune despre roman, pentru că aș dezvălui mult prea mult. De ce i-am dat totuși 3 din 5 steluțe pe goodreads? Pentru că promite și de fapt nu este o carte proastă. Doar nu suficient de bine închegată.

Dacă vă plac totuși cărțile fantastice cu adolescenți, nu ratați ocazia să o citiți. Pe mine nu m-a prins prea tare din cauza construcției cărții, dar s-ar putea vouă să vă placă mult mai mult. Așa că o recomand și vă aștept cu părere! Mulțumesc Editurii Leda pentru exemplar!

 

Soții de artiști – Alphonse Daudet

Autor: Alphonse Daudet

Naționalitate: franceză

An apariție: 1896

Titlu original: Artist’s Wives

Număr pagini: 152

Nota mea: 4/5

Gen carte: nuvele, literatură clasică

PREZENTARE

Odă sarcastică închinată iubirii, Soţii de artişti este o colecţie de tablouri ale unor căsnicii în care dragostea îmbracă cele mai diverse chipuri şi se îndreaptă spre destine diferite şi adesea imprevizibile.

PĂREREA MEA

Aveam de ceva timp aceasta carte micuță în bibliotecă și m-am gândit că ar fi timpul să îi dau o șansă. Iubesc cărțile din această colecție pentru că sunt romane sau nuvele interesante care cu siguranță îți captează atenția. De Alphonse Daudet am mai citit până acum doar Sapho, un roman a cărui recenzie o puteți citi aici.

După o lună, îşi iubea soțul, dar îl iubea cu toată sinceritatea, nu cu o afecțiune născută din obişnuință, ci cu o dragoste autentică. Într-o zi, îi scrise o scrisoare lungă, pasionantă şi plină de regrete ! El nu răspunse. Probabil că se gândea că nu fusese suficient de pedepsită.

Soții de artiști este o colecție de nuvele, după cum bine vă puteți da seama, despre căsnicie, soți/soții și problemele inerente care apar. Tema cărții este familia, iar titlul vrea să surprindă în special imaginea soției din cadrul unei căsnicii. Nu pot însă să spun că această carte m-a impresionat foarte tare, deoarece la început îmi imaginam că este un roman cu un conflict bine pus la punct. Însă cartea este o colecție de 12 nuvele, cu titluri sugestive (Un cuplu de cântăreți, Boema în familie, Contesa Irma, etc.) care surprinde diferite momente și situații ce au loc într-o familie. Unele întâmplări stârnesc hazul, altele mai puțin.

…Ce mult m-a costat căsătoria cu un artist. Ah ! Draga mea, să fi ştiut !… Dar fetele tinere îşi fac gânduri atât de ciudate despre orice. Închipuie-ți că, la Expoziție, când vedeam în catalog acele adrese îndepărtate ale străzilor liniştite, de la capătul Parisului, îmi imaginam nişte vieți paşnice, sedentare, dedicate serviciului şi familiei, şi-mi spuneam, simțind dinainte cât de geloasă aveam să fiu : „Iată ce fel de soț îmi doresc. Va fi mereu alături de mine. Ne vom petrece toate zilele împreună, el în fața tabloului sau a sculpturii sale, eu citind, cosând alături de el în atmosfera calmă a atelierului.“

Personajele sunt foarte multe, dar au un punct comun: toate sunt soți sau soții cu frământări sau probleme mai mult sau mai puțin grave. Mi-a plăcut că fiecare nuvelă aduce o idee nouă și nu seamănă una cu alta. De ce ar fi totuși bine să citiți acest volum? Pentru că, deși face parte din literatura clasică franceză, se citește foarte repede (eu l-am citit într-o singură zi), puteți găsi idei interesante și este o metodă ideală de a petrece o seară de toamnă sau un weekend. Dacă nu l-ați citit până acum pe Daudet, vă invit călduros să o faceți.

Next Entries »