Misterul gemenelor – Adi Rule

Autor: Adi Rule

Naționalitate: americană

Titlu original: Redwing

An apariție: 2013 (2016 la Editura Leda )

Gen carte: roman, ficțiune, fantasy, mister

Număr pagini: 433

Nota mea: 4/5

Serie: vol. 1 din Culorile lui Madeleine

Primită de laEditura Leda

Puteți găsi cartea AICI

PREZENTARE

 De optsprezece ani, o fata fără nume − o aripi-roșii − trăiește ascunsă într-un pod, într-un oraș străjuit de marele vulcan Mol, în timp ce sora ei geamănă, Jey, este în ochii lumii singurul copil al familiei. Tatăl lor sperase că fata ascunsa va deveni în timp o ființă omeneasca normala, nu creatura monstruoasa prevestita de mitologie, asa ca ii cruțase viața. Numai ca într-o zi cele doua surori fac schimb de identități, iar fata fără nume este atacată în drum spre casa. Astfel, este nevoită să cheme în ajutor forțele focului și să elibereze puterile ascunse în corpul ei și totodată să-și dezvăluie secretul bine păstrat. Însă când Jey dispare și orașul este pe cale de a fi nimicit de foc, fata aripi-roșii trebuie să-și aleagă un nume și un drum și să tragă o linie intre mit și istorie, pentru a dovedi ca nu este un monstru și pentru a-și salva sora și orașul.

PĂREREA MEA

Am primit un exemplar pentru recenzie de la prietenii mei de la Editura Corint (Leda) și vreau să le mulțumesc încă o dată. De ce am ales să citesc această carte? Pentru că abia de vreo 2-3 ani citesc un  pic mai mult fantasy ca înainte și m-am bucurat mult că am ocazia să descopăr un alt roman fantasy scris de o autoare tânără care promite mult prin cărțile sale. Nu este o carte rea, însă nici cea mai bună carte fantasy pe care eu am citit-o până acum. Sinceră să fiu, mă așteptam la o altfel de acțiune și să se pună accentul mult mai mult pe personajele principale. După vreo 30 de pagini am început să pătrund în acțiune, însă spre mirarea mea, nici la final nu am ajuns să zic „oau, ce carte tare am citit!”

Știm adevărul despre monștri după faptele lor, nu după înfățișare.

Pentru mine cărțile fantasy trebuie să aibă foarte mult mister și mult suspans. Altfel nu mă câștigă. Am citit mai multe recenzii după terminarea acestei cărți și am fost surprinsă să văd că pe unii i-a dezamăgit, iar altora le-a plăcut extrem de mult. Eu cred că nu mă aflu în nici una din aceste categorii, pentru că nu o pot numi dezamăgire literară, dar nici o capodoperă. Am citit-o în câteva zile, în condițiile în care am avut o perioadă foarte aglomerată, iar timpul de citit nu a fost atât de mult. Sper să recuperez cu cititul cât mai mult în vacanța care se apropie.

-Oamenii sunt în multe feluri, frate. Toți monștri. Toți îngeri. Privește în jur. Nu-mi dau seama dacă la noi sau în trecut. M-ai învins, astăzi. Armata mea e distrusă. Orașul e al tău. Și, cu toate acestea…

Tema cărții este fantastică și prezintă povestea a două surori cu un destin aparte. Una dintre ele este ființă umană, iar cealaltă nu. Cea de a doua nu poartă nume și practic cam tot romanul prezintă peripețiile prin care va trece pe parcursul unei perioade scurte de timp. Cartea s-a terminat prea repede și nu mi-a plăcut faptul că putea fi introdus mult mai mult suspans. Titlul face la referire la aceleași surori, asupra cărora planează un mister puternic. Un punct forte al cărții este însă ideea pe care a fost construită. Personajele sunt destul de numeroase, conflictul nu este unul amplu, iar finalul mi s-a părut destul de previzibil. Este foarte posibil să nu fi fost genul meu de carte, așa că nu vă descurajați și citiți-o. Dacă vă place genul fantasy, cred că este ceea ce căutați. Iar dacă nu vă atinge așteptările, gândiți-vă că ați citit o carte care are la bază idei interesante care  meritau descoperite.

Moartea lui Ahasverus – Par Lagerkvist

Autor: Par Lagerkvist

Naționalitate: suedeză

An apariție: 1960

Număr pagini: 118

Titlu original: Ahasverus död

Nota mea: 3/5

De la bibliotecă

PREZENTARE

Pär Lagerkvist este scriitorul care a îmbogățit palmaresul cultural al Suediei cu un premiu Nobel pentru literatură pe care l-a câștigat în anul 1951. A debutat ca poet, dar de-a lungul anilor și-a completat interesele literare cu povestiri, romane, eseuri și piese de teatru. Recunoașterea a cunoscut-o după apariția romanului „Piticul”, publicat în 1944. „Moartea lui Ahasverus” e un roman în care întrebările despre bine și rău își găsesc răspuns în gesturile mici pe care un străin le citește în comportamentul unor pelerini aflați în drum spre țara Sfanta. Un han, un străin și credincioșii de toate culorile devin în romanul suedezului filtre pentru analiza subtila a îndemnurilor legiuite de scriptura. Pentru vigoarea artistica și adâncă originalitate cu care a cautat în creația sa răspunsuri la veșnicele întrebări ale omenirii, aceasta este motivația juriului pentru premiul Nobel acordat în 1951 suedezului Pär Lagerkvist, după apariția romanului sau „Barabas”. Motivația rămâne pe deplin potrivită și pentru „Moartea lui Ahasverus”, povestea unor pelerini într-un ev sălbatic, aflați în drum spre Ierusalim și a unui necunoscut care îi însoțește vremelnic. În simplitatea aproape austeră a acestei capodopere se ascunde profunzimea unei sfâșietoare meditații despre păcat, credință, ispășire și despre eliberarea de suferința care vine odată cu darul morții.

PĂREREA MEA

Am luat acest micuț roman de la bibliotecă deoarece mi-am dorit să mai citesc o carte apărută în colecția de la Cotidianul. Am fost atrasă mai ales de titlul neobișnuit și m-am gândit că voi citi foarte repede. Este o carte subțirică, de vreo 118 de pagini, care uimește însă prin complexitatea sa. După ce am terminat cartea mi-a fost gre să îmi dau seama despre ce am citit. Este o carte și puțin ciudățică și poate de aceea. Inițial nu am vrut să îi fac o recenzie, dar cred că merită totuși să vă vorbesc în linii mari despre ea.

S-ar putea să nu fie cel mai greu dintre toate lucrurile să urci un deal și să te lași sacrificat.

Este un roman scris la persoana a III-a care nu are multe personaje și care nu are nici o intrigă complicată. Ceea ce are deosebit însă este amestecul a două teme importante: religia și filosofia. Nu am cunoștințe de filosofie, așa că nu prea mă pot pronunța legat de ideile găsite în carte. Nu este o carte ușoară și chiar dacă am citit-o repede, cam la fel de repede am uitat detalii care m-au impresionat în timpul lecturii. Dintre personaje cel mai mult m-a impresionat Străinul, un personaj misterios care aduce farmec cărții. Un alt element al cărții care mi-a plăcut au fost descrierile destul de vaste. Prea multe despre acest roman nu vreau să vă dezvălui, așa că invit să o citiți.

Deși eu nu am rezonat foarte bine cu stilul autorului și mă așteptam la cu totul altceva, vă invit totuși să o citiți. S-ar putea să vă placă.