Dragoste la prima vedere – Nicholas Sparks (recenzie)

Dragoste la prima vedere – Nicholas Sparks (recenzie)

Autor: Nicholas Sparks

Naționalitate: americană

An apariție: 2004 (2015 la Editura Rao)

Număr pagini: 350

Titlu original: At First Sight

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Jeremy Marsh era foarte sigur de câteva lucruri: nu va părăsi niciodată New Yorkul, nu se va mai îndrăgosti vreodată după mariajul eșuat și nici nu va deveni părinte. Acum Jeremy locuiește în micuțul orășel Boone Creek din Carolina de Nord, este logodit cu Lexie Darnell, marea lui dragoste, și așteaptă cu nerăbdare sosirea pe lume a fiicei sale. Însă tocmai când viața pare să se aștearnă pe un făgaș plin de fericire deplină, un e-mail misterios și tulburător declanșează un lanț de evenimente care va schimba cursul destinului tânărului cuplu.

Continuând povestea îndrăgostiților din Miracolul, romanul lui Sparks surprinde romantismul, dragostea și întâmplările neașteptate care există întotdeauna în viața unor tineri căsătoriți. Cât de bine îi cunoaștem cu adevărat pe cei pe care îi iubim? Cum putem să facem față inevitabilelor îndoieli, temerilor legate de responsabilitățile unui părinte și obstacolelor care ni se ivesc în cale? O poveste romantică despre dragostea dintre un bărbat și o femeie și dintre un părinte și un copil, Dragoste la prima vedere vorbește despre sfârșituri care aduc noi începuturi, tragedii care duc la bucurii neașteptate și, mai mult decât orice, despre farmecul nepieritor al dragostei.

PĂREREA MEA

Am primit acest roman la sfârșitul lui 2016 de la cel care între timp mi-a devenit soț (și căruia doresc să îi mulțumesc că îmi încurajează pasiunea pentru lectură și să îi spun că îl ador). De Nicholas Sparks am mai citit până acum încă 5 romane: Dragă John, Jurnalul unei iubiri, Nopți în Rodanthe, Nunta și Refugiul. Toate sunt cărți absolut superbe, mi-au plăcut enorm și vi le recomand oricând dacă sunteți fani ai cărților romantice. Nu vorbim de romane de duzină. cu povești de dragoste siropoase și clișeice, ci de romane ce prezintă într-un mod aparte latura romantică.

Aveam așteptări foarte mari de la această carte și țin să vă spun că nu m-a dezamăgit nicio secundă. Are un stil aparte, se citește foarte repede, te ține cu sufletul la gură și merită fiecare pagină. Ediția de la Rao pe care eu o am este în format mic și vă dați seama că nici nu am simțit când au trecut cele 350 de pagini. Tema cărții este iubirea, dar mai prezintă și relațiile de familie sau de prietenie. Titlul cărții este unul aparte, deoarece face referire la un moment al cărții, unul deosebit, dar pe care doresc să îl păstrez misterios. Dragostea la prima vedere din titlu face referire la personaje și cred că a fost un titlu mai mult decât potrivit.

Este ca și cum ți-ai croi drum pe un câmp cu mine. Trebuie să cunoști pe cineva ca să navighezi în teritoriu.

Personajele sunt destul de multe, cam toate mi-au plăcut și cred că fiecare dintre ele și-a avut locul în acest roman. Lexie și Jeremy sunt un cuplu care urmează să aibă o fetiță și sunt pe punctul de a căsători. În plan secund stau familiile și prietenii celor doi. La început mi-am format o impresie greșită despre Lexie și îmi făceam în minte tot felul de scenarii. Pe Jeremy l-am iubit de la început până la final. Cert este că tot ceea ce se întâmplă pe parcursul are darul de scoate și mai mult aceste personaje în evidență. Cartea începe lin, aflăm multe detalii despre cele două personaje principale, despre sentimentele și fricile pe care le au. Apoi apar tot felul de situații care fac acțiunea mai alertă, urmând ca spre final să primim lovitura de grație. Nu este o carte care prezintă doar momente frumoase, dar la final desprindem o lecție de viață adevărată: că familia este cea mai importantă și așa trebuie să rămână. De asemenea, trebuie să prețuim fiecare zi, deoarece s-ar putea să fie ultima pentru noi sau pentru cineva apropiat nouă.

Și, ca și cum mama ei ar fi ascultat-o, o briză ușoară mișcă aerul, făcând frunzele arborelui de magnolie să se legene – o aprobare tacită.

Este o carte minunată care mi s-a lipit de suflet și pentru romantica din mine a fost o nouă deschidere spre lectură. Fiind și în vacanță și având mai mult timp liber, mi-am redeschis pofta pentru citit. În decembrie am citit foarte puțin, doar două cărți și jumătate și nu sunt mândră de mine. Sunt pagini ale cărții la care râzi, la unele plângi, iar la unele stai cu respirația întretăiată. Este o carte deosebită pe care vă rog să nu o ocoliți. Dacă aveți nevoie de o carte care să vă intre pe sub piele și să vă cucerească, aceasta este. Vă recomand, de asemenea, toate cărțile lui Nicholas Sparks. Eu abia aștept să mai citesc o carte de a sa!

One Responseto “Dragoste la prima vedere – Nicholas Sparks (recenzie)”

  1. ancasicartile spune:

    Îmi place tare mult stilul lui Sparks. Nu am citit cartea prezentata de tine, dar abia aștept sa o fac. Mă asteaptă ultimul lui roma apărut la noi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: