Păpădiile – Yasunari Kawabata

Păpădiile – Yasunari Kawabata

Autor: Yasunari Kawabata

Naționalitate: japoneză

An apariție: 1972 ( în 2015 la editura Humanitas)

Număr pagini: 170

Titlu original: Tanpopo

Nota mea: 3/5

Primită de la: librăria online Libmag

Puteți găsi cartea AICI (la o super reducere)

DESCRIERE

Scris cu intermitențe, ultimul mare roman al lui Kawabata a fost publicat în foileton în revista Shinchō între 1964 și 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, până în 1972, când își ia viața, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra textului. În 1970, sinuciderea bunului său prieten scriitorul Yukio Mishima îi subminează și mai mult starea de sănătate, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata.

Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.

PĂREREA MEA

Dacă nu mă înșel, am mai citit o singură carte din literatura japoneză și care nu prea m-a impresionat, iar aceea este Cronica păsării-arc, scrisă de Haruki Murakami. Am înțeles că are și cărți mult mai bune, iar într-un viitor nu foarte îndepărtat, voi mai citi și altceva scris de acel autor. Revenind la cartea de față, vreau să spun că are toate șansele să fie un roman foarte bun, însă problema ar fi că el este neterminat (autorul se sinucide), iar cartea ar fi putut promite mult mai mult. Ideea cărții mi s-a părut foarte interesantă, deși am avut impresia că autorul tot evită să pătrundă în miezul problemei.

Moartea unui om , fie de boală, fie din alte cauze, e mai presus de puterile viilor.

O temă a cărții ar fi nebunia, alienarea, deoarece unul dintre personaje este trimis la un fel de ospiciu de către mamă și iubit. Pe lângă nebunie, mai avem tristețea, singurătatea, iubirea, moartea, iar toate astea combinate promit un roman aparte. Lucrurile nu  mi s-au părut chiar așa, pentru că mă așteptam la mult mai mult. Stilul cărții este derutant, ambiguu, discuțiile dintre personaje vizează lucruri generale și cumva nu ești prea impresionat de ce anume citești. Titlul, Păpădiile, este un element care apare în carte și se leagă cumva de trăirile personajelor. Este o imagine sumbră, dacă ne gândim că un câmp cu păpădii contrastează în mod cu ciudat cu nebunia și tulburarea interioară. Mi s-a părut o imagine oarecum contradictorie.

Evoluția cuvântului a fost aliatul dragostei dintre bărbați și femei și totodată dușmanul ei.

Personajele nu sunt numeroase, conflictul lipsește în mare parte (v-am zis deja că romanul nu a fost terminat), deși cele 170 de pagini se citesc foarte repede. Ineko este tânăra care ajunge la ospiciu, motivul fiind o afecțiune de care suferă. Este marcată de un eveniment din trecut (aici păstrez misterul) și familia ei speră cumva că ea își va reveni după o perioadă de internare. Eu i-am dat doar 3 din 5 steluțe pe goodreads și ca recomandări, aș recomanda cartea pentru anumite idei, pentru temă și pentru ceea ce promite. Dacă vă place literatura japoneză, eu zic că merită să o citiți, cu toate că nu se ridică la rangul altor romane. Este o carte totuși interesantă și merită citită. Mulțumesc librăriei online Libmag pentru exemplar! Pe voi vă aștept cu păreri!

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: