Currently Browsing: carti interesante 2015

Costandina. Uruma. Ce mult te-am iubit – Zaharia Stancu

constandina-uruma-ce-mult-te-am-iubit_1_fullsize

Autor: Zaharia Stancu

Naționalitate: română

An apariție: 2010 (Editura Litera)

Nota  mea: 5/5

Zaharia Stancu este un autor român foarte drag sufletului meu și încă de la lectura romanului Desculț și ulterior a romanului Pădurea nebună, am simțit o atracție deosebită față de cărțile sale. Sunt cărți care descriu viața simplă a țăranului român, descriu micile lor bucurii, patima și lăcomia pentru pământ, relațiile controversate dintre oameni (fie ei membri ai aceleiași familii sau nu) și descriu sufletul omului simplu de la țară, fără educație aleasă, dar care a învățat că supraviețuirea este o luptă zilnică.

Mătușa Uțupăr o povățuiește:

-Ia un ciomag și moaie-i spinarea, Mărio. Dacă-i moi bine spinarea, pleacă. 

– Mă tem că o omor și-mi putrezesc oasele în pușcărie. Îmi rămân și copiii pe drumuri, îi mai umple și păduchii. 

-Dacă n-o lovești în cap, nu moare. Să te ferești să n-o lovești în cap. Încolo, poți s-o bați oricând.  (Costandina)

Volumul despre care vreau să vă vorbesc acum este de fapt un volum ce conține trei nuvele care au un punct comun: personajul masculin principal (care este și narator) ce se  maturizează treptat și într-un mod destul de brutal. Iar acel personaj este Darie, copilul care înțelege de la vârste fragede ce înseamnă boala, moarte, lăcomia pentru pământ.

Când rost numele lui Allah se îndoi și-și lipi fruntea de nisip. De trei ori și-o lipi. Pe urmă se așeză ca mai înainte. Șalul care îi acoperea pieptul îi căzu. Rămase iarăși goală până la brâu. Roșii. Roșii și mă uitai înspre cai. Uruma culese șalul din nisip și-și acoperi pieptul. 

Titlul primei nuvele, Costandina, face referire la sora vitregă a lui Darie, Costandina, care vine la familia ce a crescut-o pentru a cere pământ. Și deși se ceartă cu ceilalți, este bătută și jignită, pune pământul mai presus de propria viață. Iar această imagine a femeii care se trântește pe jos (la propriu) pentru a obține o bucățică de pământ, este cruntă, dar incredibil de bine nuanțată. Pământul (la fel ca în Ion sau Moromeții) este cel care împarte oamenii în două mari categorii: cei bogați și cu pământ, și cei săraci care mor de foame.

În tinerețea mea depărtată, am petrecut câteva luni în acest ținut straniu. Povestea pe care ați citit-o nu e decât un ecou târziu al unor întâmplări trăite atunci, simplu, dar intens. Întâmplări, fericite și nefericite, care au lovit adânc, poate de moarte câteva biete inimi omenești, vai, atât de omenești!

Titlul celei de a doua nuvele din volumul de față, Uruma, urmează o altă temă interesantă: aceea a primei experiențe amoroase a lui Darie. Uruma este numele unei tătăroaice care îi sucește fără să vrea mințile lui Darie, iar aceste prezintă pe tot parcursul nuvelei imaginea ademenitoare a fetei care exercită o puternică atracție asupra lui.

În Ce mult te-am iubit, Darie este deja matur, plecat la București și este surprins întors în sânul familiei cu ocazia nefericită a morții mamei sale, Maria. Ce mult te-am iubit se referă la vorbele pe care tatăl lui i le spune mamei aflată în sicriu. Țăranul sărac și simplu este surprins aici în plină efervescență sufletească, el nefiind obișnuit să își exteriorizeze sentimentele față de femeia pe care a iubit-o enorm. Iar simplul gând că există oameni care nu au spus niciodată „te iubesc”ființei dragi…mi se pare ceva ieșit din comun. Stilul lui Zaharia Stancu este incredibil de captivant.

Toată lumea care a ținut s-o petreacă pe mama până la cimitir se înghesuie în jurul mormântului proaspăt, care se asemuie cu un cuptor de brutărie, și în care va fi așezată mama, cu sicriul ei, pentru a se odihni, pentru a putrezi, pentru a deveni țărână.

Am adorat acest volum, l-am citit pe nerăsuflate și nu pot decât să vi-l recomand cu tot dragul. Din toate cele trei nuvele, cred că cel mai mult mi-a plăcut prima, Costandina, și cred asta deoarece mi s-a părut și cea mai tulburătoare. Nu vă așteptați la un volum vesel, nu vă așteptați la niște scrieri ușurele. Așteptați-vă la o radiografie, dacă o pot numi așa, a sufletului țăranului roman, surprins în mediul său de viață. Vă aștept cu păreri despre aceste nuvele sau despre orice altă scriere a lui Stancu.

Mama – Pearl S. Buck

mama pearl

Autor: Pearl S. Buck (Pearl Sydenstricker Buck)

Naționalitate: americană

Titlu original: The Mother

An apariție: 1933

Număr pagini: 304 pagini

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Mama este povestea unei femei aparent neînsemnate, dintr-o lume îndepărtată şi îngropată în istorie. Romanul zugrăveşte într-un limbaj viu portretul unei femei sărace dintr-o regiune rurală a Chinei. Mama cea anonimă, asemenea celorlalte personaje feminine din carte, este o reprezentare a milioanelor de femei „fără chip” din spaţiul rural. Pe măsură ce tradiţiile străvechi, pe care ea însăşi le urmează cu sfinţenie, încep să se lovească de idealurile epocii comuniste, eroina se vede silită să-şi găsească echilibrul în faţă noului rol pe care ţărănimea chineză trebuie să-l joace.

„Graţie extraordinarei sale intuiţii, Pearl S. Buck a pătruns în mintea şi în sufletul unei ţărănci chineze, descoperind şi apoi împărtăşindu-ne valorile primordiale ale existenţei.” (The Times Literary Supplement)

„Pearl S. Buck are meritul incontestabil de a fi pus în lumina vieţile unor oameni neştiuţi, cărora le-a conferit un destin universal.” (The New York Times)

PĂREREA MEA

Pearl S. Buck  a fost o scriitoare americană de ficțiune istorică, a primit Premiul Nobil în 1938 și este autoarea romanelor Mama, Înger luptător, Ogorul, Good Earth, Pavilionul femeilor, Vânt de răsărit, vânt de apus, etc.

Însă mama îşi făcea nestrămutată treaba, cu chipul calm şi tihnit. Da, era atât de tăcută de parcă nici nu auzea forfota copiilor, a băiatului şi a fetiţei de colea, şi parcă nu auzea nici vocea bătrână şi interminabilă. Se gândea că, într-adevăr, stătuse puţin mai târziu în seara aceasta. Aveau o învoială care trebuia făcută la câmp în primăvară şi stătuse să culeagă ultimul rând de fasole.

Romanul Mama este fără discuție una dintre cele mai bune cărți citite în 2015 și cred că una dintre cele mai tulburătoare cărți citite vreodată. Cartea spune povestea unei femei sărace din China care înfruntă treptat neajunsurile vieții și este o eroină pentru timpurile dominate de comunism. Ceea ce mi s-a părut foarte interesant este faptul că personajele cărții nu au nume, sunt păstrate de scriitoare anonime și sunt acele personaje fără chip și identitate care nu au rolul să impresioneze prin nume și identitate, ci prin povestea vieții lor. Am ales să citesc această carte pentru că auzisem multe păreri bune despre ea și luându-mă după titlu, mi-am amintit de o altă carte care se numește tot Mama, dar pe care încă nu am citit-o. (scrisă de Maxim Gorki). (mai mult…)

Nono – Renata Carageani

nonomio

Autor: Renata Carageani

Naționalitate: română

An apariție: 2012

Nota mea: 3/5

PREZENTARE

Aventură, umor şi judecăţi de valoare. Cum arată oamenii, văzuţi din perspectiva amuzantă a unor personaje care nu le ajung nici până la genunchi. O societate bizară formată dintr-un ursuleţ de pluş fugit de acasă, maidanezi conduşi de un câine-colonel şi pisici aristocrate ajunse pe drumuri analizează şi trage concluzii inedite despre lumea oamenilor.

Poate că nu sunt prea deştept, dar cât am stat acolo, în magazin, am observat că oamenii sunt de două feluri: mari şi mici. Nu ştiu de unde îşi iau oamenii mari oameni mici, dar au mare grijă de ei, să nu cadă, să nu plângă. Fac aproape orice să nu-i supere. Micii strigă la ei “mama” şi vorbesc o altă limbă decât a noastră, pe care marii o înţeleg. Am discutat odată problema asta cu prietenul meu. El susţinea că oamenii mici sunt cei mai importanţi. Cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai importanţi. Avea o teorie, complicată pentru mine, cum că adevăraţii stăpâni ai lumii sunt cei mici, că li se îndeplinesc toate dorinţele. Aici nu puteam să-l contrazic, văzusem cu ochii mei. Era suficient ca un prichindel să arate cu degetul spre rafturi şi unul dintre ai noştri pleca pentru totdeauna. Şi nu zicea decât “mama!” şi arăta către noi. 

PĂREREA MEA

Apărut în 2012, Nono este romanul de debut al scriitoarei Renata Carageani și deși are numai 168 de pagini, nu am citit-o atât de repede pe cât mă așteptam. Îmi doream de foarte mult timp să citesc această carte, citisem multe păreri pozitive despre ea și aveam impresia că este o poveste potrivită anilor copilăriei.

Gândul că al putea fi nemuritor mă înspăimântă. Îmi trebuie ceva, ca o lovitură de teatru.

Titlul este foarte înșelător și spun asta pentru că Nono, ursulețul inocent care abia acum descoperă lumea înconjurătoare, este mai mult decât o jucărie pentru copii. Cartea nu este una pentru cei mici, ci este mult mai complexă decât pare.

N-am avut vreme să notez un cuvințel. Muncim ca niște nebuni. Dormim cu rândul. De data asta o să păcălesc somnul ca să scriu câte ceva în memorie. Mi-e teamă să uit.

Nono este personajul principal acestui roman scurt și este un ursuleț aflat în plină criză de identitate. Da, ați auzit bine: criză de identitate. Cartea cuprinde mai multe teme, de la prietenie, încredere sau căutarea identității proprii. Nono renunță la confortul din sânul unei familii și ajunge să hoinărească pe străzi alături de câini și pisici, ajungând răsfățatul grupului.

Dacă Raiul e într-adevăr o lume specială, așa cum am înțeles eu din anumite filme, unde iarba e ca mătasea, copacii sunt înfloriți, soarele strălucește pe cer și niște ființe albe, cu aripi, te ajută să fii fericit, atunci am ajuns. 

(mai mult…)

Pe ce tărâmuri literare am colindat în 2015

1974252-1366x768-[DesktopNexus.com]

Am văzut nu de mult pe un blog literar o idee cât se poate de interesantă, aceea de a face un top al cărților făcând referire la țările de care aparțin autorii lor. Așadar, am să încerc mai jos să alcătuiesc un top cu țările prin care am colindat, literar vorbind. În 2015 am citit 92 de cărți, iar țările cu care am avut contact (la modul virtual) au fost: (mai mult…)

Soția călătorului în timp – Audrey Niffenegger

vff

Autor: Audrey Niffenegger

Naționalitate: americană

Titlu original: The Time Traveller’s Wife

An apariție: 2003

Nota mea: 3/5

Gen carte: fantasy, sf, romantic

Ecranizare: 2009

Soția călătorului în timp este romanul de debut al acestei autoare americane și se vrea a fi o scriere sf sau fantasy, presărate pe ici, pe colo, cu un pic de romantism. Ideea cărții este bună, însă pe mine sincer această carte nu m-a dat pe spate. Are 500 de pagini, pe alocuri am citit-o mai greu din cauza capitolelor care alternau perioada acțiunii și am sfârșit într-o confuzie totală. Iar sentimentul de la final a fost neintenționat unul de ușurare. Și îmi pare rău pentru asta. Mă așteptam la mult mai mult decât o acțiune care te zăpăcește cumplit.

Timpul măsurat de ceas ne e director de bancă, perceptor, inspector de poliţie; pe când acest timp interior ne e soţie. (J. B. Priestley, Man and Time)

Povestea este relativ simplă: Henry și Clare au o poveste de dragoste mai neobișnuită și, din cauza unor probleme genetice ale lui Henry, acesta călătorește înainte și înapoi în timp fără să poată controla în vreun fel acest lucru. Aflăm că Henry a cunoscut-o pe Clare când aceasta avea 6 ani, iar el era 36, apoi că cei doi se căsătoresc când ea are 31 și el 33. Și asta pentru că lumea lui Henry este un haos. Poartă discuții cu Clare atunci când ea este copil, apoi când ea este adolescentă și sunt tot felul de întoarceri în trecut sau în viitor. Povestea este prezentată din două perspective: cea a lui Henry și cea a lui Clare.

Stau aşezată pe podeţ şi privesc la gâzele care patinează pe suprafaţa nemişcată a micului iaz, gândindu-mă la Henry. Azi nu e zi de Henry; următoarea e abia peste douăzeci şi două de zile. Afară s-a răcorit bine de tot. Henry îmi pare dificil şi enigmatic. Toată viaţa am considerat că nu-i mare lucru treaba asta cu Henry; asta deşi Henry e secretul meu şi, ca orice secret, e prin urmare fascinant. Henry mai e şi un fel de miracol, şi nu de multă vreme a început să-mi fie tot mai clar că cele mai multe fete nu au un Henry sau, dacă îl au, păstrează tăcerea asupra acestui fapt.

Nu mi-am propus să fac o comparație între carte și film, însă întâmplarea face să văd mai întâi ecranizarea acestui roman din 2009, când habar nu aveam că la bază stă o carte. Filmul mi-a plăcut foarte mult, dar cartea m-a dezamăgit. (mai mult…)

Hanul Jamaica – Daphne du Maurier

jamaica

Autor: Daphne du Maurier

Naționalitate: britanică

Titlu original: Jamaica Inn

An apariție: 1935

Nota mea: 5/5

Tip carte: roman clasic, ficțiune istorică

Ecranizare: 1939

Acest superb roman este a patra carte citită de mine din tot ce a scris du Maurier și deși a fost dificil să îl parcurg și să îl înțeleg (deoarece a fost citit în original, în limba engleză), mi-a plăcut foarte mult. De aceeași autoare am reușit să citesc Rebecca, Golful francezului și Verișoara mea, Rachel. Nu prea pot să fac un top al acestor cărți în ordinea preferințelor dar, așa cum mulți dintre voi cred că îmi împărtășiți părerea, Rebecca este cel mai bun și cel mai interesant dintre toate aceste romane.

Se simțea prinsă acolo ca o pasăre într-un laț și, oricât s-ar zbate nu va scăpa niciodată. Dacă vroia să fie liberă, trebuia să plece acum, să se lase în jos pe fereastră. 

Hanul Jamaica este primul roman scris de autoare și am observat că față de celelalte trei romane citite de mine scrise ulterior, este un roman de debut care promite destul de mult. De ce am ales să citesc acest roman? Pentru că de când am descoperit-o pe du Maurier în 2014 (citind Verișoara mea, Rachel), am fost tot mai curioasă să extind numărul cărților citite. Și cred că am făcut foarte bine.

Voia să plece acum și să scape de el, ca să rămână singură cu gândurile ei. 

Titlul romanului oferă numeroase indicii despre locul în care se va petrece majoritatea acțiunii cărții. Hanul Jamaica este un loc misterios în care se vor petrece cele mai odioase crime și va fi un loc de care oamenii de bună-credință se vor feri și vor sfătui și pe alții să facă același lucru. Acțiunea romanului decurge lin, debutează cu călătoria întreprinsă de Mary Yellan, eroina principală a cărții, spre han, locul în care aveau să locuiască unchiul Joss Merlyn și mătușa Patience. Totul se precipită după ce tânăra Mary ajunge la han și observă atmosfera sinistră ce domină puternic acel loc.

Ea se ghemui jos, cu capul sub masă, nemaiauzind nimic altceva decât bătăile propriei inimi, încet, se întoarse spre ea şi o privi fix câteva momente, fără să vorbească. Când îl auzi, vocea îi era încordată şi răguşită, puţin mai tare decât o şoaptă.

(mai mult…)

« Older Entries Next Entries »