Zgomotul timpului – Julian Barnes (recenzie)

Autor: Julian Barnes

Naționalitate: britanică

Titlu original: The Noise of Time

An apariție: 2016 (în 2016 la Editura Nemira)

Gen carte: ficțiune, roman istoric

Număr pagini:208

Nota mea: 4/5

Puteți găsi cartea AICI sau AICI (dacă vă grăbiți primiți o reducere )

Primită de la: Editura Nemira

PREZENTARE

Este anul 1935 și tânărul compozitor Șostacovici se teme pentru viața sa, căci Stalin e brusc interesat de muzica lui. Artistul e sigur ca va sfârși in Siberia și privește în urma la propria viata.Totuși, are noroc și nu devine o victima. Însă prețul e mare: capitularea în fața regimului.
Julian Barnes prezintă cu lumini și umbre destinul unui mare muzician, dar și drumul parcurs de Uniunea Sovietică, într-o strălucită explorare a sensului și a locului artei în societate.
„O ambițioasă alegorie orwelliană despre dificultățile întâmpinate de artisti în societățile totalitare și o parabolă kafkiană despre eforturile unui om fricos de a se lupta cu o realitate suprarealistă.“- The New York Times
„Barnes s-a reinventat încă o dată.“ – Daily Telegraph

PĂREREA MEA

De Julian Barnes am mai citit până acum doar o singură carte, Cafe au lait, un volum de povestiri a cărui recenzie am scris-o aici. Atat Cafe au lait, cât și Zgomotul timpului le-am primit de la editura Nemira și vreau să vă spun că pentru mine au fost niște lecturi puțin altfel ca până acum. Anul 2017 (ca și 2016, de altfel) este un an de noi încercări în plan literar și o ocazie propice ca să citesc și alți autori și să descopăr, de ce nu, și alte stiluri. Ambele cărți fac parte din Colecția Babel apărută la Nemira și mi se pare fascinant că putem citi atât de mulți scriitori străini și români.

Nu pot să zic că aveam așteptări foarte mari de la această carte, dar simțeam cumva că voi găsi anumite elemente care mă vor captiva. Și în continuare am să vă spun care sunt acestea. Fiind și ultimul roman al lui Barnes, este cumva normal să vină cu o nouă abordare. Tema cărții este în mare parte istorică, fiind prezentată povestea unui mare compozitor rus și viața în plin regim stalinist. Titlul apare menționat de autor de cel puțin două ori pe parcursul cărții, iar eu l-am perceput ca pe o metaforă a destinului.

Stilul cărții este destul de accesibil, am citit cartea în două zile (fiind și vacanță, am avut timp berechet), iar povestea cărții nu este una complexă ( are 208 pagini). Ca și în volumul de povestiri Cafe au lait, Barnes este un autor îndrăzneț și spune lucrurilor pe nume. Poate și partea în care nu cenzurează anumite chestii m-a făcut să fiu sceptică în a-i da doar 4 din 5 steluțe pe goodreads.

Cartea este mai mult un roman istoric, iar personajele sunt foarte multe. Personajul principal este Dmitri Dimitrievici Șostacovici, compozitorul al cărui destin este brusc dat peste cap. Este luat la ochi de Stalin și acoliții săi și este nevoit să capituleze în fața regimului. După ce am terminat cartea mi-am dat seama că rușii au avut un regim mult prea crunt sub stăpânirea lui Stalin și că nu știu ce am fi făcut noi dacă în locul lui Ceaușescu, l-am fi avut pe Stalin.

Acest roman este inspirat din viața compozitorului Șostacovici, despre care am găsit mai multe informații aici. Trebuie să recunosc că au fost anumite scene ale cărții care mi-au plăcut, mai ales cele în care era vorba despre compozitor și familia lui. Nu vreau să vă spun mai multe despre această carte, doar faptul că veți descoperi un Julian Barnes puțin altfel și un roman istoric care prezintă traumele regimului sub conducerea marelui Stalin. Așadar, recomand cartea fanilor lui Julian Barnes și celor care vor să citească un roman istoric cu acțiunea în Rusia sovietică. Mulțumesc editurii Nemira pentru exemplar!

Ați citit cartea? Cum vi s-a părut? Ce alte cărți de Barnes recomandați?

CITATE

Tragediile, privite retrospectiv, par farse. Asta spusese el întotdeauna, crezuse întotdeauna, Propriul său caz nu era diferit.

Dacă te salvai, îi puteai salva și pe cei de lângă tine, pe cei iubiți.

Dar lumea lui nu era una ideală, deci ironia creștea în moduri ciudate și neprevăzute. Peste noapte, ca o ciupercă, dezastruos, ca un cancer.

Dar ironia – cel puțin uneori, spera el – te ajută să păstrezi ceea ce prețuiai, chiar și când zgomotul timpului devenea suficient de tare ca să spargă geamurile. El ce prețuia? Muzica, familia, dragostea.