Autor: Julian Barnes
Naționalitate: britanică
Titlu original: The Sense of an Ending
An apariție: 2012 (2016 și 2017 Editura Nemira)
Gen carte: roman, ficțiune
Număr pagini: 180
Nota mea: 3/5
Primită de la: Editura Nemira
Puteți găsi cartea AICI
PREZENTARE
Tony Webster se îndreaptă spre vârsta a treia. După o căsătorie și un divorț liniștit, după o viață molcomă, departe de senzațiile tari, privește în urmă. Amintirile s-au adunat și se cer deslușite. O scrisoare primită de la un avocat declanșează o incursiune în trecut, într-un tărâm în care nimic nu este limpede. Poveste despre un om care încearcă să se împace cu ce a trăit, cu ce n-a trăit și cu ce crede ca a experimentat, Sentimentul unui sfârșit caută adevăruri și explicații. Dar ele sunt la fel de neclare și de capricioase ca memoria însăși.
PĂREREA MEA
Am primit un exemplar al acestei cărți pentru recenzie de la Editura Nemira și doresc să le mulțumesc pentru acest gest. De Julian Barnes am mai citit până acum Cafe au lait și Zgomotul timpului, două romane care mi-au plăcut destul de mult. În comparație cu cele două, Sentimentul unui sfârșit mi s-a părut un roman mai slab. Nu mă consider o fană a romanelor lui Barnes, dar reprezintă totuși un autor care nu trebuie evitat. Sentimentul unui sfârșit este tot un roman scris tot la persoana I, la fel ca celelalte două amintite.
Temele cărții pe care Barnes le abordează sunt iubirea, familia, prietenia și mai ales, destinul uman. Titlul este o metaforă sugestivă care are legătură cu ideile și viața personajului masculin principal, Tony Webster. Este o carte destul de complexă și eu nu am citit-o atât de rapid pe cât aș fi vrut deoarece are idei pe care trebuie să le analizezi la modul profund. Nu pot spune că am înțeles atât de bine cartea, poate și pentru că ideile nu se leagă prea mult între ele. Mă așteptam la mai mult de la această carte și mă așteptam să fie un roman mai bine scris decât celelalte două pe care le-am citit până acum.
Personajele nu sunt foarte multe și mă așteptam la personaje mai bine construite. Tony Webster are o viață tumultuoasă și pe parcursul romanului prezintă idei și persoane care i-au marcat viața. Primele iubiri, prietenii săi, familia, relația cu soția și fiica sa sunt prezentate într-un mod care parcă nu e destul. Nu mi s-a părut că s-a pus accentul pe ceva anume, ci s-a încercat prezentarea mai multor amănunte care oferă indicii și apoi se trece mai departe.
Undeva la jumătatea cărții acțiunea devine un pic mai alertă și paginile se parcurg mai repede. Mai cred și că trebuie să ai o anumită stare pentru acest tip de carte și mult timp la dispoziție. Dacă citești câte un pic din ea și faci pauze de câteva zile, s-ar putea să își piardă carte farmecul. Nu este o carte prost scrisă, ci doar insuficient de bine dezvoltată.
De ce să îl citiți totuși pe Julian Barnes? Pentru că în romanele sale scrise la persoana I găsiți idei care s-ar putea să vi se pară interesante și aveți ce învăța. I-am dat 3/5 steluțe pe goodreads și sincer mi-aș fi dorit să ofer mai multe steluțe. Însă mă așteptam la mai mult din partea acestei cărți. Vă rog să îmi spuneți cum vi s-a părut vouă această carte și în general cărțile lui Julian Barnes. Vă aștept cu păreri.
CITATE
Ce știam despre viață – eu, care trăisem atât de prudent? Care nici nu câștigasem, nici nu pierdusem, ci pur și simplu lăsasem viața să se întâmple?Care avusesem ambiții obișnuite și mă acomodasem mult prea repede cu neîmplinirea lor?
Nu-ți face iluzii că te poți baza pe un proces liniștitor de declin treptat – viața e mult mai complicată decât atât. Prin urmare, creierul îți mai aruncă firimituri din când în când, ba chiar te vindecă de acele pene familiare de memorie.
Iar asta se cheamă viață, nu? Câteva împliniri și câteva deziluzii. Pentru mine, a fost interesant, deși nu m-aș plânge și nici n-aș fi uimit dacă altora nu li s-ar părea la fel. Poate că, într-un fel, Adrian știa ce face. Nu că mi-ar fi dat prin cap să renunț la propria viață, indiferent din ce motiv, să ne-nțelegem.
Lasă un răspuns