Piciul – Alphonse Daudet (recenzie)

Autor: Alphonse Daudet

Naționalitate: franceză

An apariție: 1868

Număr pagini: 256

Titlu original: Le Petit Chose

Nota mea: 5/5

PREZENTARE

Piciul, apărut în 1868, este primul roman al lui Alphonse Daudet (1840-1897), cunoscut de către cititori grație, în primul rând, celebrului Tartarin din Tarascon. Dar Piciul reprezintă mai mult decât o primă realizare, ce-i drept, remarcabilă, dintr-o vastă operă de romancier. Piciul este o cheie pentru o mai exactă întelegere a prozei lui Daudet, fiind și un roman autobiografic. Întâmplările din copilăria lui Daniel Eyssette, cum se numește personajul-narator al romanului, sunt întâmplările copilăriei și adolescenței lui Alphonse, dar romanul transcende realitatea, fie ea și autobiografică, o depășește, purtând o încărcătură afectivă și morală general-umană.

PĂREREA MEA

Am luat această carte de la bibliotecă, în primul rând pentru că autorul îmi era cunoscut, dar și pentru că doream să citesc o carte specifică adolescenței. De acest scriitor francez am mai citit până acum alte două cărți care mi-au plăcut mult: Sapho și Soții de artiști. Dar să știți că Piciul mi s-a părut cea mai frumoasă și mai sensibilă dintre ele. Sapho propune subiecte mature de dezbătut, iar Soții de artiști prezintă diferite cazuri de căsnicii. În Piciul întâlnim un adolescent surprins în drumul lui spre maturitate care trece prin foarte multe necazuri, dar căruia viața îi rezervă și multe surprize pozitive. Mi-a întrecut toate așteptările și cumva regret că nu am citit-o în adolescență, deoarece atunci aș fi privit mai bine toată situația din perspectiva unui om aflat la vârsta adolescenței.

E așa de îngrozitor să trăiești înconjurat numai de răutate, să-ți fie mereu teamă, să fii întotdeauna înarmat, e așa de îngrozitor să pedepsești.

Temele cărții sunt mai multe, printre care și adolescența, relațiile de familie (pe care se pune foarte mult accentul), dar și parcursul profesional. Avem un personaj care dorește să își creeze un drum în viață, un personaj răzbătător care nu se dă bătut. Titlul cărții face referire la porecla pe care o are personajul masculin principal, Daniel Eysette, care din cauza staturii, oamenii ajung să îi spună Piciul. Este o carte despre maturizare, despre întrebări și foarte multe răspunsuri. Personajele sunt numeroase, toate au locul lor în carte, dar cel mai mult m-a impresionat povestea lui Daniel. Se îndrăgostește și are sentimente de venerație pentru fratele său căruia i se adresa cu mama Jacques.  Este un roman foarte emoționat, prea emoționat și tulburător de multe ori, sunt pagini pe care le citești cu lacrimi în ochi.

Cuvintele din urmă atinseră adânc inima Piciului. Îi păru admirabilă statornicia c care Jacques veghea asupra fericirii aceleia care n-a vrut să-l iubească.

Finalul cărții m-a impresionat profund și cumva mi-a întrecut așteptările. Cartea este un roman clasic al literaturii franceze cu un stil ușurel, captivant și pe care eu am citit-o destul de repede. Este scrisă la persoana I și cel care narează este chiar Daniel, personajul principal. Dacă sunteți adolescenți, nu ratați să descoperiți această carte, iar dacă sunteți deja oameni în toată firea, citiți-o. Va fi pentru toată lumea o lecție de viață și o aventură minunată alături de Daniel. Nu cred că se mai poate vorbi despre această carte fără spoilere, așa că v-o recomand cu mare drag și spre la rândul vostru să o recomandați și altora. Merită fiecare pagină citită!