Forsyte Saga – John Galsworthy (recenzie)

Autor: John Galsworthy

Naţionalitate: britanică

Titlu original: Forsyte Saga

An apariţie: 1922

Număr pagini: +( 3 volume)

Premii: Nobel

Ecranizare: 1967, 2002

Notă : 5/5

Alte romane: nu

O carte de excepţie care prezintă o istorie interesantă a clanului Forsyte. Urmărite de autor cu o asiduă implicare, personaje care iubesc, suferă, au bani, copii. Câteva destine tulburătoare, printre care cea mai tulburătoare este povestea de dragoste dintre Soames şi Irene. Cei doi se despart după câţiva ani de căsnicie pentru că ea nu îl iubea pe Soames şi nu era fericită. Deşi acesta i-a promis femeii la început că o va scăpa de angajament dacă nu va merge între ei, el refuză, suferă, se zbate și după mulţi ani, înainte de a cere divorţul oficial, mai încearcă încă o dată să o recucerească.

Irene este o femeie foarte misterioasă, delicată, elegantă, care pune pe jar inimile bărbaţilor. Curios este că, peste ani, Irene devine soţia lui Jolyon, vărul lui Soames şi are un băiat cu acesta, Jon (derivat de la Jolyon). Soames se căsătoreşte cu o franţuzoaică, Anette şi are cu aceasta o fiica, pe Fleur. Jon şi Fleur se întâlnesc, se îndrăgostesc nebuneşte unul de celălalt, însă vă invit să citiţi această splendidă poveste de familie pentru a afla mai multe.

Cartea are o mulțime de personaje, toate complexe și pe parcursul romanului m-am tot întrebat de unde atâta inspirație a autorului pentru o carte atât de bine scrisă. Personajul meu preferat rămâne Irene și ceea ce m-a uimit la ea este felul ei de a fi și calmul de care dădea dovadă în tot ceea ce făcea. În schimb, l-am antipatizat pe Soames și cred că motivul îl constituie  modul lui de a fi. Vă recomand această saga pentru că este unică în literatura universală. Sau cel puțin eu nu am mai citit nimic de acest gen!

CITATE

Doamne, de ce ne-am născut tineri! N-ar fi fost mai bine să ne naştem bătrâni şi să întinerim an de an?Cât de bine am înţelege întâmplările din viaţă şi cât de îngăduitori am fi când am judeca pe alţii!

 Frumuseţea unui sentiment se măsoară prin sacrificiul pe care eşti gata să-l faci pentru el.

 Oamenii au uitat că Iubirea nu e floare de seră, ci o plantă sălbatică, născută dintr-o noapte umedă, născută dintr-un ceas de soare; răsărită din sămânţă sălbatică, aruncată pe drum de un vânt sălbatic. O sălbăticiune care, dacă înfloreşte din întâmplare în interiorul grădinilor noastre, o numim floare, iar dacă înfloreşte afară, o numim buruiană; dar mireasma şi culoarea ei sunt întodeauna sălbatice!

 De unde vine, cum vine…Moartea? Bruscă răsturnare a tot ce fusese înainte: te împinge orbeşte pe o cale care duce, unde? Se stinge focul în întuneric! Toţi oamenii trebuie să treacă prin această grea şi nemiloasă nimicire, iar ochii lor trebuie să fie limpezi şi plini de curaj până la sfârşit!

Cu timpul, chiar şi durerea îşi leapădă amarul; numai timpul vindecă tristeţea, timpul care vede cum trec toate, cum o emoţie ia locul alteia; timpul aşterne linişte peste toate.